Bilanţul scumpirilor: care sunt noile tarife RCA după declanşarea falimentului asigurătorului City Insurance. Creşteri de până la 200%

Autor: Mircea Nica 29.01.2022

♦ În timp ce unii asigurători RCA, din cei şapte rămaşi, care aveau tarife mici, au ajuns la preţuri duble sau aproape triple, alte companii le-au menţinut aproximativ pe aceeaşi linie ♦ Preţurile RCA au crescut ajungând în ianuarie 2022 la peste 1.100 lei pentru o poliţă pe 6 luni ♦ Comparativ, înaintea concretizării problemelor City Insurance, cel mai mic preţ oferit de asigurătorii RCA cobora chiar sub 500 lei.

Declanşarea procedurii falimentului în cazul City Insurance, care a fost lider al pieţei asi­gu­rărilor, a fost punc­tul critic al pieţei RCA, care a dus la o creştere bruscă a preţurilor poliţelor, asigurătorii ştiind că vor trebui să preia mai mult risc, respectiv să preia asi­guraţii de la City Insurance. Deşi preţurile la poliţele RCA s-au dublat, chiar triplat într-o perioadă foarte scur­tă de timp în cazul unor asi­gu­ră­tori care aveau preţuri mici, marea majoritate a jucătorilor din piaţă sunt de părere că această creştere a fost modul pieţei de a se echilibra în ceea ce priveşte posibilitatea companiilor de acoperi riscul asigurat, având în vedere o rată a daunei combinată de peste 100%. Dacă nivelul acestei rate este de peste 100% înseamnă că aduce pierderi pentru asigurători.

Tarifele pot continua să crească în perspectivă. În condiţiile în care Auto­ritatea de Supraveghere Finan­cia­ră (ASF) a decis să suplimenteze resursele Fondului de Garantare a Asigu­raţilor (FGA) pentru a face faţă despă­gubirilor legate de City Insu­rance prin majorarea contribu­ţiilor asigurătorilor la FGA, de la 1% până la 2,5% din subscrierile încasate de asigurătorii din zona asigurărilor generale, creşterile contribuţiile pe care le plătesc asigurători pot fi trans­latate către clienţii firmelor de asi­gu­rări prin majorarea tarifelor la poliţe.