Afaceri de la Zero. Raluca Matei a investit 10.000 de euro în brandul Poveşti pe Biscuite şi poate decora până la 300 de turte dulci zilnic

Autor: Georgiana Mihalache 24.01.2022

♦ De la biscuiţi, la turtă dulce sau prăjituri se numără printre produsele din portofoliul Poveşti pe Biscuite ♦ Produsele „made in România“ ajung şi în străinătate, la românii din comunităţile de peste graniţe

Antreprenoarea Raluca Matei a început să spună Poveşti pe Biscuite din 2019, când a pornit acest brand sub care produce biscuiţi decoraţi, dar mai ales turtă dulce după o reţetă secretă, creată în timp. După ce a mizat 10.000 de euro în business şi experienţa sa din domeniul cofetăriei, a pornit pe drumul antreprenoriatului.

„Poveşti pe Biscuite a început în 2019. În urmă cu zece ani am descoperit torturile şi mi-a plăcut foarte mult să modelez figurine şi flori din pastă de zahăr. Cu timpul, am intrat pe această nişă, începând cu mărţişoare, cadouri de Crăciun, pe care lumea le-a apreciat”, a povestit Raluca Matei. Ea a precizat că ustensilele deja le avea la momentul în care a pornit Poveşti pe Biscuite, iar schimbarea portofoliului de produse spre turtă dulce s-a produs treptat.

„Avem foarte multe mărturii pentru nuntă, botez, pentru aniversarea primului an, buchete de flori, cadouri personalizate, cadouri, este o gamă variată şi ne adresăm unui public larg. Avem şi multe umpluturi, turtă dulce cu umplutură de vanilie, ciocolată, vişine, magiun, lămâie, caramel, mere. A început dintr-o joacă şi ideile au venit pe parcurs”, a mai spus antreprenoarea.

Clienţii sunt în special femeile care comandă produsele pentru evenimentele din viaţa lor, dar şi pentru a-şi arăta mulţumirea faţă de o persoană. Preţul pentru produse porneşte de la 15 lei şi poate ajunge şi la 250 de lei, în funcţie de complexitatea comenzii. „Trimitem în toată ţara produse, dar şi în străinătate, pentru că turta dulce are o valabilitate de minimum o lună. Momentan, tot românii le cumpără. Capacitatea de producţie depinde de perioada anului.“Georgiana Mihalache

 

„De Crăciun, Mărţişor sau Paşte se lucrează foarte mult şi ajunge şi la 200-300 de turte dulci pictate manual pe zi. Pentru mărturii sau aniversări, unde temele sunt mult mai complexe şi durează mai mult conceptul, sunt mai puţine”, a mai spus Raluca Matei.

Clienţii pot găsi produsele pe pagina de facebook a Poveşti pe Biscuite, urmând ca în câteva săptămâni să funcţioneze şi un site pentru vânzare. În plus, antreprenoarea participă la târguri pentru a avea contact direct cu potenţialii clienţi.

Cele mai aglomerate perioade pentru businessul cu turtă dulce şi biscuitţi sunt cele de Crăciun şi de Mărţişor.

„Chiar dacă am avut tot felul de obstacole şi provocări, am mers înainte şi am luptat. La început, când s-a declanşat pandemia a fost destul de greu pentru că s-au anulat toate comenzile. Dar am zis că trebuie să merg înainte, eu fiind pe online mi-a fost uşor”, a mai adăugat fondatoarea Poveşti pe Biscuite.

Ea spune că are în plan deschiderea unui magazin fizic, însă costurile pentru a amenaja un astfel de spaţiu pun acest obiectiv în aşteptare pentru moment. În 2021, cifra de afaceri a Poveşti pe Biscuite a fost de 17.000 de euro.

„Am preferat să îmi încerc norocul, nu aveam nimic de pierdut. Businessul este greu, dar frumos. Trebuie să ai nervi de oţel, să vezi şi partea frumoasă a lucrurilor. Cu ambiţie şi creativitate, totul va merge bine. Niciodată nu trebuie să te laşi. Dacă ai un vis şi este ceea ce îţi doreşti, trebuie să lupţi pentru el. Trebuie ambiţie şi multă muncă, să vii cu ceva nou”, a concluzionat Raluca Matei.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

♦ Proiect editorial susţinut de Vodafone Business