Update: Reactia Kaufland. Lanţul german arată că în sezonul rece producţia locală de legume şi fructe este extrem de limitată.„Vreau din România“? Germanii de la Kaufland aduc ţelină din Germania, ridichi din Italia, roşii din Maroc şi castraveţi din Turcia. ZF îşi propune sa vadă cum arată coşul de legume din aceasta iarnă, astfel că a intrat în mai multe magazine
Multe dintre legumele ajunse în această iarnă pe masa consumatorului român au bătut drum lung până la el, de mii de kilometri. În Kaufland, roşiile au parcurs 1.500 km, respectiv 4.500 km până în Bucureşti, având drept ţară de origine Turcia sau Maroc. Aşa arăta situaţia în data de 19 ianuarie, când ZF a consultat piaţa de legume a retailerului din magazinul situat pe Barbu Văcărescu.
ZF îşi propune sa vadă cum arată coşul de legume din aceasta iarnă, astfel că a intrat în mai multe magazine, din mai multe reţele mari, acolo unde merg majoritatea consumatorilor, să vadă ce se comercializează. ZF a contactat şi reprezentanţii Kaufland pentru a solicita un punct de vedere, dar aceştia nu au răspuns până la momentul închiderii ediţiei.