Colliers: Vom vedea o diversitate în investiţii. Sunt companii din IT care vor să cumpere clădiri pentru propriul sediu şi sunt dezvoltate blocuri de apartamente care vor fi închiriate şi nu vândute. Piaţa de investment poate ajunge la 1,5 mld. euro în 2022

Autor: Bogdan Alecu 27.01.2022

♦ Randamentele investiţionale „prime“ au continuat să se comprime în 2021-2022 şi au ajuns la 6,5% pentru birouri şi 7,5% pentru industrial ♦ De partea cealaltă, în sectorul rezidenţial consultanţii se aşteaptă la scumpiri mai accelerate la locuinţe în 2022.

Principala oportunitate majoră de care România ar trebui să profite din plin este legată de fondurile UE: pachetul de ajutor pentru coronavirus, plus alocarea normală pentru perioada 2021-2027 pentru România, ating aproximativ 80 miliarde de euro, adică o treime din PIB-ul ţării. În consecinţă, 2022 ar putea fi un an record pentru investiţiile imobiliare din perspectiva activităţii pieţei, segmentul industrial fiind potenţial pregătit să stabilească noi repere.

„Sunt câteva tranzacţii care dacă vor fi realizate, depăşim pragul de 500 mil. euro. Dacă sunt semnate cele care sunt în discuţii în acest moment, sunt şanse să depăşim pragul de 1,5 miliarde de euro stabilit în 2007. Actualul context favorizează inves­tiţiile în hard assets, în active reale precum imobilele sau terenurile“, explică Silviu Pop, head of research în cadrul Colliers România.