Proiect de peste 25 mil. euro pentru construirea unui nou depou de tramvaie la Oradea

Autor: Laurentiu Cotu 27.01.2022

Primăria Oradea are în plan un proiect de 125,5 mil. lei (peste 25 mil. euro) pentru realizarea unui nou depou de tramvaie, în condiţiile în care actualul depou de tramvaie, construit în urmă cu 40 de ani, nu mai corespunde standardelor tehnice pentru funcţionarea garniturilor moderne pe care OTL (Oradea Transport Local) le are în dotare.

„Proiectul va fi depus spre finanţare prin Programul Operaţional Regional Nord-Vest (…). În perioada următoare va demara procedura de proiectare şi execuţie, urmând ca până la semnarea contractului de finanţare să avem această procedură încheiată. Noul depou va corespunde standardelor actuale specifice activităţilor şi operaţiilor de revizii, întreţinere şi reparaţii tramvaie de performanţă.’’, a precizat Florin Birta, primarul municipiului Oradea, într-un comunicat de presă.

Potrivit proiectului, se va construi o nouă hală de tramvaie pe două nivele, parter şi etaj, care va adăposti atât tramvaiele, cât şi funcţiunile necesare pentru întreţinerea acestora: mentenanţă boghiuri, spălătorie. În incinta halei sunt proiectate 10 linii de tramvai, suprafaţa construită fiind de peste 5.500 de metri pătraţi. Proiectul prevede şi amenajarea unei copertine care are rolul de a proteja tramvaiele ce staţionează pe amplasament, pe o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătaţi. Se va construi şi un corp de clădire care va adăposti funcţiunea de birouri. Durata investiţiei este de 36 de luni.