Veşti bune pentru cea de-a doua economie a Europei: Franţa înregistrează cea mai rapidă creştere din ultimii 52 de ani

Autor: Andrei Şerbănescu 28.01.2022

Economia Franţei a încheiat anul 2021 la un nivel ridicat, depăşind aşteptările, cu o creştere de 0,7% în ultimele trei luni ale anului, cea mai rapidă creştere din ultimii 52 de ani, scrie Financial Times.

Potrivit Biroului naţional de statistică, Franţa a înregistrat o creştere de 7%, cea mai rapidă din 1969, deoarece economia a revenit brusc în urma contracţiei de 8% din 2020.

A doua economie ca mărime din zona euro a revenit în al treilea trimestru la nivelul PIB dinaintea pandemiei, depăşind majoritatea ţărilor europene importante.

Franţa a fost stimulată de o revenire bruscă a cheltuieilor de consum după ce restricţiile legate de coronavirus au fost diminuate anul trecut. Totodată, Franţa a mai beneficiat şi de expunerea redusă la blocajele lanţului de aprovizionare care au afectat producţia din Germania vecină.

În al patrulea trimestru, economia a fost alimentată de o creştere de 0,4% a cheltuielilor gospodăriilor şi de o creştere de 0,5% a investiţiilor, în timp ce modificările stocurilor au adăugat creşterii alte 0,4 puncte procentuale. Comerţul a avut o contribuţie negativă de 0,2 la sută.

Acest aspect a ridicat creşterea globală a producţiei peste nivelu de 0,5% aşteptat de majoritatea economiştilor, în timp ce a marcat o decelerare faţă de creşterea de 3% din trimestrul precedent.

Cu toate acestea, economiştii se aşteaptă la o nouă încetinire a economiei franceze la începutul acestui an, după ce cazurile zilnice de coronavirus au atins nivelul record de 500.000.

Numărul de pacienţi cu Covid-19 din spitalele franceze a crescut peste 30.000 pentru prima dată din noiembrie 2020.

Guvernul, care intenţionează ca luna viitoare să slăbească restricţiile legate de coronavirus, a estimat anterior că economia va creşte cu 4% în 2022.