Sfatul unui medic: dacă aveţi posibilitatea nu duceţi preşcolarii la grădiniţe sau creşe o perioadă

Autor: Petru Mazilu 30.01.2022

Medicul de familie Egri Eduard le recomandă părinţilor să-şi ţină copiii acasă pentru o perioadă. Este vorba despre preşcolarii care ar trebui să evite contactul cu alţi copii la grădiniţe şi creşe.

„Dacă aveţi posibilitatea nu mai duceţi preşcolarii la grădiniţe sau creşe o perioadă iar cei cu sugari evitaţi orice vizită, întâlnire, plocon etc!!!”, a scris, pe Facebook, medicul Egri Eduard.

Medicul de familie spune că spitalele de copii sunt supraaglomerate de pacienţi cu COVID sau alte boli.

„Imaginaţi-vă cum este să ajungeţi în spitale supraaglomerate dacă starea se agravează şi nu poate fi tratat la domiciliu sau infecţiile sunt grave, nu vorbesc doar de COVID aici ci de multe alte boli infecţioase. Imaginaţi-vă câtă suferinţă atât pentru mamă cât şi pentru cel mic dacă copilul face o infecţie multiplă, de exemplu pneumonie bacteriană cu boală diareică virală şi bonus COVID sau chiar gripă”, a explicat Egri Eduard.

Duminică, în România, au fost confirmate aproape 20.000 de noi cazuri de COVID.