Ce constituie infracţiune pe piaţa de capital în România?

Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin intermediul cărora capitalurile disponibile şi dispersate din economie sunt dirijate către orice entităţi publice sau private solicitatoare de fonduri. Practic, este vorba despre tipul de piaţă care pune în legătură investitorii  cu emitenţii valorilor mobiliare.

Literatura de specialitate s-a referit frecvent la piaţa de capital ca având o serie de trăsături specifice: 1) în cadrul său se tranzacţionează instrumente specifice – valorile mobiliare; 2) prezintă un grad ridicat de organizare şi transparenţă; 3) funcţionează sub supravegherea Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare (CNVM) ; 4) accesul investitorilor pe piaţă se face prin intermediul societăţilor de servicii şi de investiţii financiare, precum şi a organismelor asimilate acestora.

Piaţa de capital este structurată în piaţa primară şi piaţa secundară. Piaţa primară este aceea în cadrul căreia se tranzacţionează pentru prima dată instrumente financiare nou emise, în sensul că agenţii economici emit şi distribuie valori mobiliare pentru a-şi constitui sau majora capitalul social sau pentru a apela la resurse împrumutate. Pe această piaţă valorile mobiliare sunt emise şi ajung la primii destinatari. Dacă aceştia doresc, la rândul lor, să le înstrăineze, o fac pe piaţa secundară de capitaluri; aceasta este piaţa bursieră, în cadrul căreia se tranzacţionează valorile mobiliare deja aflate în circulaţie.

Fiind o piaţa riguros reglementată, al cărui echilibru este condiţionat de transparenţă, dar şi foarte sensibilă, în sensul că orice perturbare are consecinţe economice multiple, piaţa de capitaluri trebuie protejată, inclusiv prin crearea unui cadru normativ adecvat.

Astfel, în Uniunea Europeană una dintre politicile comune priveşte plăţile curente şi mişcarea capitalurilor, iar rezultatul acesteia la nivel normativ îl reprezintă adoptarea mai multor directive, dintre care cele mai importante sunt Directiva 2003/6/CEE privind abuzul de piaţă şi Directiva 2004/39/CEE privind pieţele instrumentelor financiare (cunoscută şi ca Directiva MiFID).

În ceea ce priveşte legislaţia naţională, Legea nr. 297/2004 reprezintă reglementarea cadru în materie, iar aici  erau iniţial incriminate mai multe fapte de manipulare a pieţei de capital.

În prezent, singura normă penală rămasă în vigoare este legată de prezentarea cu intenţie de către administratorul, directorul sau directorul executiv al societăţii către acţionari de situaţii financiare inexacte ori de informaţii nereale privind condiţiile economice ale societăţii, ceea ce constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi (art. 279 lt. a).

Textele legale care incriminau alte fapte au fost abrogate (prin OUG nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, prin Legea nr. 24/2017, privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de plată şi respectiv prin Legea nr. 126/2018, privind pieţele de instrumente financiare).

Abrogarea nu s-a datorat intenţiei legiuitorului de a dezincrimina respectivele fapte, ci necesităţii unei reglementări specifice, inclusiv sub aspect penal în materia emiterii de instrumente financiare.

În urma acestei evoluţii normative, coexistă două incriminări – cea de mai sus şi cea potrivit căreia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii care prezintă, cu rea-credinţă, acţionarilor sau asociaţilor o situaţie financiară inexactă sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice sau juridice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei reale (art. 271 lit. b din Legea nr. 31/1990).

În această situaţie, a coexistenţei unor incriminări asemănătoare în două texte de lege diferite, se pune problema aplicării lor în practica judiciară, problemă cu atât mai importantă cu cât pedepsele prevăzute sunt diferite.

Din experienţa noastră în dosarele penale in domeniul manipulării pieţei de capital prevederile din Legea nr. 297/2004 sunt aplicabile ori de câte ori compania  îşi desfăşoară activitatea în materia plasamentului colectiv în alte valori decât cele imobiliare. Sunt organisme de plasament colectiv acele  entităţi organizate, cu sau fără personalitate juridică, ce atrag în mod public sau privat resurse financiare ale persoanelor fizice sau juridice, în scopul investirii acestora, şi a căror activitate este reglementată şi/sau supravegheată de către C.N.V.M., deci, în esenţă, de fondurile de investiţii.

Pot comite fapta, în calitate de autori sau coautori, administratorul, directorul executiv sau directorul societăţii. În cazul în care situaţiile financiare prezentate au fost întocmite de alte persoane, care nu au o astfel de calitate, dar care au cunoscut că situaţiile sunt inexacte sau că anumite documente conţin informaţii nereale, care urmează să fie prezentate acţionarilor, acestea vor răspunde în calitate de complici.

Anual, CEO-ul/directorul unei societăţi trebuie să prezinte administratorilor/acţionarilor situaţiile financiare ale companiei, annual – context în care este posibilă comiterea infracţiunii (prevăzute de art. 279 lit. a) din Legea nr. 297/2004) se poate comite în acest context.

Este însă necesar ca prezentarea informaţiilor nereale sau a situaţiilor inexacte să fie făcute cu intenţie, fapta comisă din culpă nefiind incriminată. De asemenea, pentru ca aceasta să fie calificată drept infracţiune, situaţiile inexacte trebuie să fie de natură financiară, iar informaţiile nereale să se referă la situaţia economică a societăţii.

Principala consecinţă negativă este afectarea echilibrului pieţei financiare, pot fi însă prejudiciate şi interesele acţionarului, care poate a luat decizia de a-şi tranzacţiona sau nu acţiunile pe baza unor date inexacte.

Se poate observa, prin comparaţie, că norma general şi subsidiară din cuprinsul Legii nr. 31/1990 are în vedere o categorie mai largă de persoane care pot să comită infracţiunea (fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii). Mai largă este în acest caz şi sfera persoanelor care pot fi subiect pasiv secundar la infracţiunii (acţionarii şi asociaţii, nu doar acţionarii), precum şi sfera datelor inexacte ce pot fi prezentate, acestea putând viza şi situaţia juridică a societăţii, nu doar pe cea economică.

În schimb, în ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, faptele incriminate de Legea nr. 31/1990 se pot comite doar cu intenţie directă, deoarece legea se referă la rea-credinţă, sfera fiind deci mai restrânsă.

Putem deci concluziona că prevederile din Legea nr. 31/1990 constituie norma generală în raport cu dispoziţiile din Legea nr. 297/2004.
 

Advertorialele publicate pe ZF.ro sunt marcate cu (P), Advertorial, Articol cu conţinut publicitar sau Opinia Specialistului.