Iulius Group şi Atterbury Europe „ataşează“ un retail park mallului Iulius din Suceava, cu o investiţie de 40 milioane de euro. Începerea lucrărilor de construcţie este estimată pentru a doua parte a acestui an, iar finalizarea investiţiei va fi la sfârşitul anului 2023

Autor: Alina-Elena Vasiliu 01.02.2022

Iulius Mall Suceava, centru comercial deţinut în mod egal de grupul Iulius şi de fondul Atterbury Europe, va ajunge la o suprafaţă de retail de peste 65.000 de metri pătraţi, după extinderea cu încă 14.000 de metri pătraţi, în urma unei investiţii de 40 de milioane de euro. Astfel, investiţia totală în Iulius Suceava va ajunge la 110 milioane de euro.

Proiectul este în stadiul de obţinere a avizelor pentru autorizare. Începerea lucrărilor de construcţie este estimată pentru a doua parte a acestui an, iar finalizarea investiţiei va fi la sfârşitul anului 2023.

Extinderea constă într-un retail park de 14.000 de metri pătraţi, cu acces direct din exterior, dar conectat şi cu mallul. Alţi 10.000 de metri pătraţi existenţi din Iulius Mall Suceava vor fi reconfiguraţi şi reamenajaţi.