FREE NOW mizează pe dublarea operaţiunilor din România în 2022

Autor: Ioana Nita 02.02.2022

FREE NOW, joint-venture creat în februarie 2019 între BMW şi Daimler, estimează că anul acesta îşi va dubla businessul din România, în condiţiile în care piaţa de profil se redresează după declanşarea pandemiei, numărul curselor de tip ride hailing înregistrând creşteri. Prezent în România din 27 noiembrie 2019, FREE NOW oferă servicii de ridesharing şi taxi prin intermediul aplicaţiei sale mobile în 9 oraşe din ţară - Bucureşti, Cluj, Braşov, Iaşi, Constanţa, Sibiu, Oradea, Timişoara şi Târgu Mureş.

Dintre toate cele 170 de oraşe europene în care funcţionează aplicaţia, Bucureştiul s-a clasat pe locul opt în 2021 în ceea ce priveşte numărul de curse, în timp ce o distanţă totală de aproape 24 de milioane de kilometri a fost parcursă în România, echivalentul a 62 de ori distanţa dintre Pământ şi Lună.

Valoarea medie a unei călătorii a fost de aproximativ 17 lei, iar distanţa medie a fost de puţin peste 5 km, conform statisticilor FREE NOW. Reprezentanţii FREE NOW susţin că platforma de multi-mobilitate le percepe şoferilor cel mai mic comision de pe piaţă. La nivel global, aplicaţia este folosită în total de 54 milioane de utilizatori. 

 

Analiza pieţei de mobilitate urbană

Cu ajutorul datelor din studii externe, sondaje interne şi a statisticilor de pe platformă, FREE NOW a realizat Raportul Mobilitatea ca Serviciu (MaaS), prin care analizează bilanţul anului trecut, dar şi perspectivele şi tendinţele industriei de multi-mobilitate pentru anul 2022.

Potrivit raportului, în 2021, FREE NOW a înregistrat o cerere ridicată pentru opţiuni de mobilitate mai ecologice şi a observat tendinţa utilizatorilor de a renunţa la motoarele tradiţionale cu combustie. Numărul de curse efectuate cu ajutorul vehiculelor electrice a crescut semnificativ în Europa, cu 79%. Astfel, numai în România, numărul mediu de curse cu vehicule electrice a crescut în 2021 cu 15% faţă de 2020.

Raportul evidenţiază şi o creştere a Mobilităţii ca serviciu (MaaS) şi nevoia pasagerilor de a avea o „Super-Aplicaţie de multi-mobiliate”, care să le ofere acces uşor la toate opţiunile de mobilitate la cerere şi arată evoluţia FREE NOW de la o aplicaţie de taxi la o platformă de multi-mobilitate, pe măsură ce şi-a extins reţeaua de parteneri la nivel global, integrând opţiuni de multi-mobilitate şi operatori de car sharing. În Germania, de exemplu, FREE NOW are disponibile toate opţiunile de multi-mobilitate, precum trotinete şi scutere electrice, car sharing şi biciclete, şi se dezvoltă deja ca o Super Aplicaţie şi în alte ţări europene.

„Oamenii doresc să ajungă cu uşurinţă de la A la B oricând au nevoie. Prin integrarea perfectă a mai multor mărci de mobilitate şi a diferitelor opţiuni de vehicule care pot fi comandate în cadrul unei singure aplicaţii, venim în întâmpinarea tendinţei de servicii la cerere. Flexibilitatea şi disponibilitatea aproape necondiţionată sunt factorii decisivi pentru serviciile din secolul XXI, dar şi pentru mobilitatea urbană sustenabilă. Vedem un potenţial uriaş pentru piaţa europeană de multi-mobilitate. Anul 2022 va fi anul în care multi-mobilitatea va deveni un stil de viaţă obişnuit şi va ajunge la un public mai larg”, a spus Marc Berg, CEO FREE NOW.

Pentru 2022, FREE NOW estimează că ride hailing-ul se va redresa şi va reveni rapid la nivelul pre-pandemic. În plus, tot mai mulţi utilizatori optează pentru soluţii care contribuie la reducerea emisiilor de CO2, indicând tranziţia către vehicule electrice în flota de taxiuri şi de ride hailing.

O altă tendinţă menţionată în raport descrie faptul că oraşele trebuie să ofere acces la opţiuni de multi-mobilitate performante, cu accent pe transportul ecologic în detrimentul mobilităţii individuale, deci colaborarea cu platformele MaaS va fi esenţială. Se observă, de asemenea, şi înclinarea oamenilor pentru a folosi o singură aplicaţie pentru toate opţiunile de mobilitate, de aici şi nevoia de dezvoltare a unei „Super-Aplicaţii de multi-mobilitate”.

„Privind spre viitor, ştim că totul se referă la mobilitate, ceea ce nu include doar maşinile. Viitorul mobilităţii funcţionează în cadrul unui ecosistem holistic, cu o bună colaborare şi parteneriate puternice, în special în zonele urbane. Credem că putem oferi utilizatorului cea mai intuitivă experienţă în diverse arii, care include factori externi, cum ar fi vremea sau serviciile care au loc înainte şi după călătorii, precum disponibilitatea cazării, datele de zbor şi opţiunile privind mâncarea”, a precizat Marc Berg.