Decizii pentru auditorii City Insurance. Grant Thornton Audit şi BDO Audit au fost excluşi din lista auditorilor agreaţi pentru sectorul asigurărilor. Curtea de Apel Bucureşti a respins o cerere de suspendare formulată de Grant Thornton
♦ Ţinând cont de cauzele care au condus la situaţia actuală a City Insurance, cauze care erau în aria de cuprindere a activităţii de audit statutar desfăşurată de cele două societăţi, ASF a decis retragerea celor două societăţi din lista auditorilor agreaţi la nivelul sectorului de asigurare, susţine ASF.
Grant Thornton şi BDO, companii de audit care au fost auditori statutari ai City Insurance - asigurător care este în procedură de faliment, au fost retraşi din lista auditorilor agreaţi la nivelul sectorului de asigurare, potrivit informaţiilor transmise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), pentru ZF.
Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat în cazul cererii de suspendare formulată de auditorul Grant Thornton şi a respins cererea. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti „Respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare“.
Asemeni ASF, cele două companii de audit au contribuit la menţinerea companiei City Insurance activă pe piaţă în ciuda faptului că asigurătorul, liderul pieţei locale, nu dispunea de suficient capital.