Grand Hotel Italia, cel mai mare hotel de cinci stele din Cluj-Napoca: Vom deschide un centru spa ca să atragem mai mulţi turişti

Autor: Mirabela Tiron 07.02.2022

Grand Hotel Italia, hotelul de cinci stele din Cluj, parte a lanţului italian Select Hotels Group, a operat anul trecut la un grad mediu de 50% şi a finalizat cu afaceri de 13 mil. lei, potrivit oficialilor hotelului.

„Sperăm la un an mai bun anul acesta, am bugetat afaceri în creştere cu 18-20% faţă de anul trecut. Vom deschide centrul spa ca să atragem mai mulţi turişti. Acesta se întinde pe o suprafaţă de 2.500 de metri şi investiţia este estimată la un milion de euro“, a spus pentru ZF Simion Prunean, administratorul hotelului şi acţionar minoritar, cu un pachet de 5%.

Grand Hotel Italia, cu o capacitate de 187 de camere, dar şi 14 săli de conferinţă se întinde pe o suprafaţă de peste 30.000 mp. Hotelul a fost deschis în 2011 în urma unei in­ves­tiţii de peste 20 mil. euro făcută de familia de italieni Batani, care controlează mai multe unităţi hoteliere în Italia.