Producţia vaccinului Johnson & Johnson a fost suspendată

Autor: Dorin Oancea 09.02.2022

Johnson & Johnson a închis discret, la sfârşitul anului trecut, singura fabrică care producea loturi utilizabile ale vaccinului său Covid-19, a relatat New York Times, citând persoane familiare cu decizia.

Oprirea este temporară, fiind de aşteptat ca fabrica din Leiden să înceapă din nou să producă vaccinul după câteva luni.

Ziarul a adăugat că nu este clar dacă pauza a avut încă un impact asupra livrărilor de vaccin.

Compania nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

Instalaţia, din oraşul olandez Leiden, a produs în schimb un vaccin experimental, dar potenţial mai profitabil, pentru a proteja împotriva unui alt virus.

Luna trecută, producătorul de medicamente a prognozat vânzări de până la 3,5 miliarde de dolari (3 miliarde de euro) pentru vaccinul său Covid-19 în 2022, ceea ce reprezintă un salt de 46%. Compania a raportat vânzări de 2,39 miliarde de dolari pentru vaccin în 2021, ratându-şi propriul obiectiv de 2,5 miliarde de dolari, într-un an marcat de poticneli în producţie, îngrijorări legate de siguranţă şi o cerere inegală pentru un vaccin promovat cândva ca un instrument promiţător pentru inocularea populaţiilor din zone greu accesibile.