Cea mai mare bancă din SUA: „Valoarea corectă” a Bitcoin este cu 12% sub nivelul actual. La cât ajunge astăzi criptomoneda

Autor: Eduard Ivanovici 13.02.2022

„Valoarea corectă” a Bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, este cu 12% sub actualul preţ, calculul bazându-se pe raportul de volatilitate dintre crypto-activ şi aur, scrie gigantul american JPMorgan, citat de Business Insider.

Cea mai mare bancă în funcţie de active din Statele Unite a realizat recent o analiză bazată pe suspiciunea conform căreia Bitcoin este de patru ori mai volatil decât aurul, spune un grup de analişti condus de Nikolaos Panigirtzoglou. În scenariul propus de bancă, valoarea unui Bitcoin ar ajunge la un sfert din 150.000 de dolari, sau 38.000 de dolari.

Totodată, dacă Bitcoin ar fi de trei ori mai volatil prin comparaţie cu metalul preţios, atunci valoarea corectă a monedei digitale ar fi de circa 50.000 de dolari, adaugă strategii.

Preţul unui Bitcoin ajungea la 44.092 de dolari miercuri, la ora 15:00, potrivit datelor CoinDesk. Criptomoneda este pe minus cu 5,1% în 2022.

Targetul de preţ al monedei, oferit de JPMorgan, este de 150.000 de dolari, după ce banca declarase anterior că Bitcoin ar putea ajunge la 146.000 de dolari. Fundamentele din spatele deciziei sunt sprijinite de faptul că nivelul de volatilitate al monedei este similar cu cel al aurului sau de teoria potrivit căreia alocările de Bitcoin prezintă o pondere asemănătoare cu cea a aurului în portofoliile investitorilor.

Banca nu crede însă că obiectivul va fi atins prea curând, având în vedere că nivelul de corelare între Bitcoin şi metalul preţios nu va fi atât de ridicat în viitorul apropiat.

Corecţia suferită de piaţa crypto în ianuarie, lună în care Bitcoin a pierdut 17% din valoare, nu seamănă cu o capitulare, menţionează JPMorgan, şi nici cu o perioadă extinsă de declin, prin comparaţie cu luna mai a anului trecut, când moneda a scăzut cu 35%.