BRD vrea să distribuie sub formă de dividende 70% din profitul net al anului 2021: randament de 6,2%. Banca mai are o propunere de dividende din rezultatele reportate din 2019 şi 2020, rezultând un dividend total de 3,7 lei, adică un randament de 18%

Autor: Liviu Popescu 10.02.2022

BRD Soc Gen – a treia cea mai mare instituţie de credit din România, şi care şi-a anunţat joi rezultatele financiare pentru 2021, respectiv un profit net în creştere cu 37% la 1,3 mld. lei, convoacă acţionarii pentru distribuirea a 70% din rezultatul net din anul trecut sub formă de dividende.

Aşadar banca vrea să distribuie un dividend brut de 1,285 lei din profitul net al anului trecut, respectiv 920 mil. lei, ceea ce la preţurile curente de 20,8 lei pe acţiune echivalează cu un randament de 6,2%.

“Având în vedere rezultatele anului, precum şi traiectoria aşteptată a capitalului, Consiliul de Administraţie al BRD propune o rată de distribuire de dividend de 70% din profitul distribuibil aferent anului 2021 (1,285 RON/acţiune), sub rezerva votului favorabil în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din data de 28 aprilie 2022”, potrivit BRD.

Pe lângă această propunere din profitul pe 2021, banca a anunţat în urmă cu două săptămâni o propunere de dividende din rezultatul reportat din 2019 şi 2020, respectiv 2,41 lei. Aceasta urmează să fie discutată în AGA din 24 februarie 2022.

“Aprobarea repartizării sub formă de dividende a sumei de 1.683.992.828 lei, din rezultatul reportat aferent anilor 2019 si 2020 (dividendul brut propus este de 2,4164 lei / acţiune), ca o plată excepţională. Dividendele vor fi plătite în data de 4 aprilie 2022 şi data plăţii amânate va fi 29 noiembrie 2022”.

Cumulat cele două propuneri reprezintă un dividend de brut de 3,7 lei pe acţiune, ceea ce la preţurile de acum de 20,8 lei pe unitate înseamnă un randament de 18%, BRD fiind astfel pentru moment cea mai generoasă companie din BET cu investitorii săi. Ultimul cuvânt de spus îl vor avea francezii de la Societe Generale în calitate de acţionari majoritari.

În ultima săptămână acţiunile BRD au plus 2% pe tranzacţii de 75 mil. lei. Acţiunile băncii se tranzacţioneză la maximul din 2008 încoace. ​Banca are o capitalizare de 14,5 mld. lei.