Pofta de călătorie a adus o creştere de 75% a numărului de vacanţe vândute de agenţia de turism Karpaten. Anul acesta, obiectivul este a atinge pragul de 100 mil. euro. În 2021, Karpaten Turism a operat 700 de zboruri charter şi a vândut vacanţe pentru 85.000 de turişti

Autor: Miruna Diaconu 14.02.2022

Cea mai vândută destinaţie din portofoliul turoperatorului a fost Egiptul.

Agenţia de turism Karpaten, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală, a avut anul trecut o creştere de 75% a volumului de vânzări faţă de 2019, anul de referinţă pentru piaţa turistică. Volumul total de vânzări, adică suma pachetelor de vacanţă vândute, a fost de 70 mil. euro anul trecut, conform unui comunicat de presă transmis de către companie.

Reprezentanţii agenţiei de turism îşi propun ca anul acesta să atingă pragul de 100 mil. euro vânzări şi un număr total de 125.000 de turişti.