Povestea preotului cu o afacere de peste 100 de milioane de lei. El a început o afacere cu 100 de dolari în perioada studenţiei acum 22 de ani

Autor: Business Magazin 13.02.2022

Când nu e la cârma businessului înfiinţat în urmă cu mai bine de două decenii, Ciprian Otea îmbracă haina de preot. Cum a ajuns afacerea autohtonă, înfiinţată de antreprenor pe băncile seminarului teologic, în topul celor mai mari producători de bunuri de larg consum, alături de marii jucători internaţionali?

Ciprian Otea a făcut primii paşi pe calea antreprenoriatului încă din anii studenţiei, aşa că în momentul în care a terminat seminarul teologic de la Iaşi, avea deja o mică activitate de business, care ulterior s-a transformat în Misavan, o afacere cu capital românesc, ajunsă acum la al 22-lea an de activitate.

Producătorul este unul dintre principalii furnizori de produse şi servicii integrate de curăţenie, acoperind întregul necesar de consumabile pentru spaţii comerciale, casnice şi de birouri. Cu o cifră de afaceri de 101 milioane de lei, compania s-a clasat în 2020 pe a patra poziţie în topul celor mai mari producători de bunuri de larg consum, din anuarul „Cei mai mari jucători din economie”, realizat de Ziarul Financiar, după Procter & Gamble şi înaintea Unilever. În prezent, compania are în portofoliu peste 1.500 de produse grupate în 12 branduri proprii destinate mai multor sectoare de activitate.

Deşi îşi dedică timpul şi activităţii preoţeşti, antreprenorul spune că a făcut întotdeauna o distincţie între activitatea de afaceri şi această pasiune, care niciodată nu a avut o componentă economică. „Nu mi-am asumat rolul de a gestiona o parohie, nu am concurat pentru un astfel de post şi multă vreme cei din jur nu ştiau de pregătirea mea universitară.”

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro