Business Magazin. Turismul va exploda în 2022 după cei doi ani de pandemie: Cine nu îşi cumpără pachetele acum va avea probleme în vară

Autor: Miruna Diaconu 12.02.2022

După cei mai grei doi ani din istoria sa, turismul îşi ia avânt şi se pregăteşte pentru un an cu rezultate similare cu cele din 2019, ultimul an de referinţă în această piaţă. Cererea early-booking pentru vacanţe începe să apară timid, însă anul acesta oferta va fi mai diversă, multe state îşi vor mai relaxa măsurile de restricţie, iar agenţiile de turism sunt optimiste. Operatorii din turism sunt de părere că 2022 va fi începutul sfârşitului celei mai dificile perioade pentru piaţa locală şi nu numai.

Turismul a cunoscut cea mai dificilă perioadă din istorie, atât pe plan local, cât şi internaţional. Ultimii doi ani au reprezentant un rollercoaster, care i-a trecut pe operatorii din turism prin diverse stări şi emoţii. Provocările aduse de pandemie au determinat agenţiile locale de turism, care în mare parte sunt specializate pe vacanţe internaţionale, să îşi adapteze constant activitatea şi să găsească soluţii de supravieţuire. Rezolvările nu s-au lăsat aşteptate, iar pentru prima dată au fost introduse zboruri charter către destinaţii exotice, care înainte erau greu accesibile. Principalul criteriu de selecţie a destinaţiilor din ultimii doi ani s-a bazat pe restricţiile care se aflau în statele respective. Egipt, Zanzibar, Republica Dominicană, Kenya, Maldive, Seychelles şi Mauritius sunt doar câteva dintre destinaţiile pe care au mizat agenţiile de turism, dar care sunt destinaţiile acestui an? Egiptul a fost vedeta anului 2021, existând chartere din aproape toate aeroporturile din ţară către Hurghada sau Sharm el-Sheikh, cele mai populare staţiuni de pe tărâmul faraonilor.

Dacă înainte de pandemie, existau oferte pentru Egipt doar pentru un sezon, în 2021 Egiptul a fost în ofertă pe tot parcursul anului. Pentru anul acesta părerile sunt împărţite, astfel că nici acum nu pot fi făcute previziuni foarte clare cu privire la cele mai solicitate destinaţii. O parte dintre jucătorii din piaţă sunt de părere că Egiptul îşi va păstra statutul de destinaţie vedetă, însă alţii consideră că odată cu redeschiderea ţărilor europene, locurile exotice vor scădea în preferinţele turiştilor. Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45, este de părere că românii sunt nerăbdători să călătorească în Europa, iar destinaţiile de tipul Spaniei vor creşte semnificativ anul acesta.


Egiptul a fost vedeta anului 2021, existând chartere din aproape toate aeroporturile din ţară către Hurghada sau Sharm el-Sheikh, cele mai populare staţiuni de pe tărâmul faraonilor. Dacă înainte de pandemie, existau oferte pentru Egipt doar pentru un sezon, în 2021 Egiptul a fost în ofertă pe tot parcursul anului.


Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro