Proiect ZF/Vodafone Femei în Business, Ioana Ceauşu, chief operating officer la EA - The Entrepreneurship Academy: Dimensiunea antreprenorială a vieţii mele a început încă din liceu

Autor: Ramona Cornea 16.02.2022

„În ultimii ani de liceu am avut o primă iniţiativă antreprenorială cu nişte colegi şi prieteni pentru a lansa un business. Ulterior am organizat o competiţie de inovaţie în tehnologie pentru studenţii din universităţile cu profil tehnic din România pe modelul celor de la MIT.“

Ioana Ceauşu, Chief Operating Officer la EA - The Entrepreneurship Academy, o facultate de business din România în cadrul căreia, pe lângă componenta studiului academic, studenţii sunt susţinuţi să-şi înceapă o afacere, afirmă că dimensiunea antreprenorială a vieţii sale a început încă din liceu.

„Povestea acestor două dimen­siuni ale vieţii mele, antreprenoriatul şi educaţia, a început încă din ultimii ani de liceu, când am avut o primă iniţiativă antreprenorială cu nişte colegi şi prieteni pentru a lansa un business. Ulterior am organizat o competiţie de inovaţie în tehnologie pentru studenţii din universităţile cu profil tehnic din România pe modelul celor de la MIT şi am tot continuat în paralel în studiile mele şi accesul şi contribuţia la proiecte antrepre­noriale. Astfel, pe parcursul anilor am fost foarte aproape de antre­prenori întotdeauna şi am observat cum aceştia evoluează. De astfel, aşa a venit ideea primului meu doctorat“, a declarat Ioana Ceauşu în cadrul emisiunii Femei în Business, realizată de ZF în parteneriat cu Vodafone. 

Anterior activităţii sale de la EA, Ioana Ceauşu a lucrat în consultanţă de management şi marketing şi a fost lector la Academia de Studii Econo­mice. A absolvit un doctorat pe tema crizei de creştere a IMM-urilor şi cercetează pentru al doilea doctorat pe tema impactului acceleratoarelor de business asupra performanţei startupurilor. „Tema a venit pentru că intrăm în contact cu foarte mulţi antre­prenori, oameni minunaţi cu idei strălucite, cu idei inovatoare de business şi cumva ei nu reuşeau să treacă peste pragul de firmă de apartament. Am vrut să înţeleg ce se întâmplă.“

„Ulterior când am început să predau la ASE mă preocupa în continuare acest acest subiect şi vreau să înţeleg mai bine cum accentoarele de afaceri afectează această performanţă, mai ales uitându-ne la piaţa din SUA, unde erau investiţii enorme în businessuri care aparent nu aduceau foarte multă valoare şi astfel am ajuns aici“, a completat ea.

Mai mult, Ioana Ceauşu spune că şi-a luat un an sabatic pentru a se concentra pe cercetare şi să poată să finalizeze doctoratul pe care încă nu l-a finalizat. Astfel, a plecat la Berlin într-un fellowship la Universitatea Humboldt.

„Eu urmăream EA de când se lansase în 2015 în România, rezonând foarte mult cu valorile şi modul de a face educaţie pe care îl avem acum aici. Şi astfel în vara lui 2019 m-am alăturat echipei, întorcându-mă în ţară special pentru a veni în echipa EA şi de atunci am fost program manager, iar la începutul anului am schimbat rolul pentru a avea o perspectivă mai amplă şi mai mult anvergură în ceea ce facem aici.“

Despre blocajele din antreprenoriat, Ioana Ceauşu spune că trebuie privite din perspectiva a două dimensiuni: prima este ceea ce se întâmplă în România şi de ce nu avem noi mai mult spirit antreprenorial, iar a doua dimensiune este ce se întâmplă la nivelul Europei unde în ultimii ani antreprenorii încearcă să emuleze foarte mult modelul american, cu toate că atât piaţa, cât şi mentalitatea europeană sunt foarte diferite.

„La nivel de România, pe de o parte, pentru tineri nu cred că este o opţiune de viaţă a deveni antreprenor. (...) După atâţia ani de comunism în care a avea propria afacere şi avea această autonomie nu a fost posibil, cred că suntem încă pe o curbă de învăţare în acest sens. La nivel de Europa mi se pare interesant că încercăm să emulăm acest model american, pe când, dacă acum lansăm acum un startup în România pentru a penetra pieţele din Germania Franţa şi Polonia, ne vor trebui trei strategii diferite, aşa că abordarea, oferirea de granturi, sprijinul din partea finanţatorilor trebuie să fie puţin diferite.“

Vodafone România a lansat pachetul comercial „Special Edition, Vodafone – Ziarul Financiar“, ce oferă companiilor mici şi mijlocii o soluţie completă de servicii de conectivitate, acces nelimitat la platforma ZF Corporate şi suport printr-un consultant Vodafone dedicat.

 

Ce a mai spus Ioana Ceauşu, Chief Operating Officer la EA - The Entrepreneurship Academy, în cadrul emisiunii Femei în Business:

Ce v-a învăţat experienţa din Germania?

„Experienţa mea din Germania a fost mai degrabă din zona educaţiei tradiţionale, eu făcând cercetare acolo. Ceea ce putem învăţa din sistemul universitar nemţesc este partea aceasta de programe de studii de ştiinţe aplicate, cum este şi EA de altfel. Acest tip de program de studii este prezent în majoritatea ţărilor din Europa de Vest în diferite formate şi ce presupun ele este că industria şi şcoala lucrează foarte îndeaproape. Ele există mai ales în zona tehnică pentru oameni care trebuie să folosească maşinării sau tot felul de utilaje destul de complexe sau în zona comercială pentru a deveni specialişti în zona de comerţ, în zona de logistică.“

Cum stăm la antreprenoriatul feminin din România? Avem suficient de multe tinere care îşi doresc să se orienteze spre antreprenoriat?

„Din păcate, nici noi nu reuşim să atragem pe cât de multe tinere studente am dori la EA. Se pare că există această idee preconcepută cum că antreprenoriatul este poate mai degrabă pentru bărbaţi, care îşi asumă mai multe riscuri, sunt mai siguri pe ei, nu le pasă prea mult de eşec. Cu toate acestea, businessurile cele mai agile şi mai dinamice din cadrul EA sunt conduse de fete, de tinere femei care sunt extrem de perseverente şi tenace şi care nu se opresc din nimic pentru a-şi atinge obiectivele.“

Dacă aţi fi premierul României, care ar fi prima măsură pe care aţi lua-o?

„Dacă ar fi să fiu premierul României, cred că aş aduce la aceeaşi masă de discuţie antreprenorii, reprezentanţii universităţilor şi şcolilor şi aş avea o discuţie despre care sunt acele capabilităţi şi competenţe pe care trebuie să le dezvoltăm astfel încât tinerii pe care îi trimitem în lume să fie pregătiţi şi să poată să facă performanţă.“