Proiect NATO: România aderă la un program despre administrarea rachetelor

Autor: Petru Mazilu 16.02.2022

România aderă la un program NATO care presupune administrarea în comun de către membrii alianţei a cantităţilor de muniţie necesare în timpul manevrelor aeriene. Este vorba în special despre bombe şi rachete utilizate de avioane.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, anunţă că miercuri va avea loc ceremonia de semnare a scrisorii de aderare a României la proiectul NATO Air Battle Decisive Munitions (ABDM), dezvoltat de Divizia de Investiţii pentru Apărare a NATO (IS-DI).

Ceremonia va avea loc la Cartierul General al NATO din Bruxelles unde este programată reuniunea miniştrilor apărării din ţările membre NATO.

Aliaţii care participă la proiectul ABDM administrează în comun cantităţile de muniţie, procedură utilă în timpul manevrelor militare.

În plus, reprezentanţii NATO ar putea face achiziţii în comun, iar muniţia va fi ţinută în depozite regionale, ceea ce va reduce costurile şi va uşura procedurile privind achiziţiile.