Melania Trump a lansat primul ei NFT, pe care şi l-a cumpărat singură pentru suma de 185.000 de dolari

Autor: Alex Ciutacu 17.02.2022

Câştigătorul licitaţiei prin care Melania Trump şi-a lansat primul NFT (Non-Fungible Token) este chiar soţia fostului preşedinte american.

O analiză realizată de Bloomberg asupra tranzacţiilor înregistrate pe blockchainul Solana – care a găzduit licitaţia – a găsit o legătură între Melania Trump şi oferta câştigătoare de 1.800 de monede SOL, echivalentul a 185.000 de dolari.

Licitaţia pentru colecţia intitulată „Head of State Collection, 2022” a fost lansată în luna ianuarie şi a cuprins atât obiecte ale soţiei lui Donald Trump, cât şi un NFT.

Analiza arată că un portofel digital legat de creatorul NFT-ului oferit de Melania Trump a transferat 370.000 de monede USDC către un al doilea portofel digital. Din acesta a fost transferată suma de 1.800 de SOL către un al treilea portofel digital, care a trimis cei 1.800 de SOL înapoi către primul portofel, cel legat de creator. Întreaga serie de tranzacţii indică o cooperare între creator şi cumpărător.

Înainte de analiza Bloomberg, un articol publicat pe Vice Motherboard a ajuns la aceeaşi concluzie.

„Astfel, câştigătorul licitaţiei pentru NFT-ul Melaniei Trump a luat fondurile pentru achiziţie de la creatorul NFT-ului, în timp ce o adresă legată de creator a obţinut înapoi fondurile” se arată în articol.

Biroul de presă al Melaniei Trump a declarat că tranzacţia a fost facilitată pentru un terţ, adică un cumpărător extern.