ASF a publicat tarifele de referinţă la RCA pentru următoarea perioadă. Prima de referinţă pentru persoanele fizice începe de la 780 lei şi poate ajunge până la 3.551 lei, în funcţie de profilul şoferului şi tipul de maşină

Autor: Mircea Nica 21.02.2022

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat tarifele de referinţă la poliţele RCA pentru perioada următoare, prima de referinţă începând de la 780 lei, nivelul cel mai mic, până la 3.551 lei, potrivit informaţiilor publicate în raportul ASF.

Astfel, pentru persoanele tinere cu vârsta de sub 30 de ani, fiind cei mai neexperimentaţi la volan, prima brută de risc începe de la 1.283 lei, în condiţiile în care capacitatea cilindrică a maşinii este 1.200 cmc sau mai mică, dar poate ajunge la 3.551 lei în condiţiile în care motorul maşinii depăşeşte capacitatea cilindrică de 2.500 cmc.