Acţiunile europene reacţionează la criza din Ucraina şi trec pe minus spre sfârşitul sesiunii de luni: Marile burse din Europa afişează scăderi de până la 1,9%. MOEX, indicele bursei din Moscova, este pe minus cu 12% astăzi

Autor: Eduard Ivanovici 21.02.2022

Pieţele europene de capital înregistrau scăderi semnificative luni, la 17:05, ora României, pe măsură ce investitorii urmăresc cu atenţie evoluţia tensiunilor din Moscova şi statele vestice.

Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 scădea cu 1,2% la ora publicării ştirii, în timp ce FTSE 100 din Londra şi DAX 30 din Frankfurt erau pe minus cu 0,3%, respectiv 1,8%. La Paris, CAC 40 suferea un declin de 2%, iar FTSE MIB, indicele bursei din Milano, se deprecia cu 1,7%, potrivit MarketWatch.

MOEX, indicele bursei din Moscova, se deprecia cu 12%, în timp ce rubla rusească şi grivna ucraineană înregistrau scăderi considerabile prin raport cu dolarul american. Indicele PFTS al bursei kievene nu înregistra nicio dinamică.

Conform datelor BVB, BET – indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti – scădea cu 1,4% spre sfârşitul primei şedinţe de tranzacţionare a săptămânii, după ce începuse sesiunea pe plus, în mod similar cu majoritatea indicilor mari din Europa.

În Statele Unite, pieţele sunt închise astăzi pe fondul Zilei Preşedinţilor, însă contractele futures pe Dow Jones, S&P şi Nasdaq scădeau cu 0,5%, 0,7%, respectiv 1,3% la ora publicării ştirii.

Duminică, preşedintele american Joe Biden a declarat că este de acord să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în condiţiile în care Moscova a decis să renunţe la un potenţial atac asupra Ucrainei.

Vladimir Putin a convocat astăzi o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate pe fondul acumulării de către Rusia a peste 150.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Mediafax.

Tot astăzi, serviciul rus de securitate FSB a declarat că un obuz tras de pe teritoriul ucrainean a distrus complet un post de pază de frontieră din regiunea rusă Rostov. Kievul a negat orice implicare.