Proiect european de 6 mil. euro pentru instalarea unor sisteme de detectare şi alarmare la incendii în spitalele de recuperare şi boli infecţioase din Cluj-Napoca

Autor: Laurentiu Cotu 25.02.2022

Consiliul Judeţean Cluj a câştigat un proiect european de peste 29 mil. lei (aproximativ 6 mil. euro) pentru instalarea de sisteme de detectare, semnalizare şi alarmare la incendii în Spitalul de Recuperare şi în cel de Boli Infecţioase, instituţii medicale din subordinea forului administrativ judeţean.

Proiectul a primit finanţare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 „Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19“, conform unui comunicat de presă al CJ Cluj.

La Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca va fi instalat un sistem de detecţie şi semnalizare la incendiu, respectiv unul de detecţie şi semnalizare oxigen. De asemenea, va fi creată o nouă infrastructură electrică pentru corpul A, una de ventilare şi tratare a aerului pentru etajul 8 al aceluiaşi corp, precum şi o infrastructură nouă de fluide medicale la etajele 1, 2, 5 şi 6 ale corpului A.