Cine sunt antreprenorii care au creat cele mai valoroase afaceri şi branduri româneşti şi pe ce sectoare au mizat ei

Autor: Cristina Roşca 28.02.2022

♦ Cele mai valoroase 25 de afaceri antreprenoriale româneşti sunt evaluate la 41,7 mld. euro (205 mld. lei) în 2021, un nivel record pentru businessul dezvoltat de oamenii de afaceri locali ♦ Din total, doar câteva companii nu au branduri de consum în portofoliu – mai exact mărci de care clienţii să se „lovească“ direct –, dar chiar şi acestea au nume suficient de puternice astfel încât românii să le cunoască activitatea.

Dintre cele mai valoroase 25 de companii româneşti deţinute şi dezvoltate de antreprenori locali, 13 – deci puţin mai mult de jumătate – sunt evaluate la peste 500 de milioane de euro. Mai mult, cinci dintre ele sar de pragul de 1 mld. euro, prag care le conferă statutul de „unicorn“ (termen folosit în special în tehnologie).

Spre comparaţie, în anul anterior, în 2020, erau tot cinci unicorni, dar doar nouă firme care valorau cel puţin jumătate de miliard de euro, o dovadă clară că businessul local se dezvoltă.

Datele privind valorile din 2020 şi 2021 au fost extrase din anuarul ZF Top 100 cele mai valoroase companii din economie, realizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu BT Capital Parteners şi Veridio. În ultimii şapte ani, pe lângă top 100, anuarul a inclus şi top 25 cele mai valoroase afaceri antreprenoriale. Una dintre companiile care au reuşit în doar un an să atingă (şi chiar să depăşească) pragul de 500 mil. euro valoare este dezvoltatorul imobiliar One United.

Compania care a dezvoltat local atât ansambluri rezidenţiale şi clădiri de birouri, cât şi proiecte mixte este cel mai activ jucător din piaţă, activând pe segmentul premium. Ce este interesant este că One United (sau One cum îl ştiu unii oameni) nu s-a poziţionat doar ca un dezvoltator imobiliar, ci şi ca un brand. Mai exact, a folosit numele „One“ pentru toate proiectele, pentru ca ele să fie grupate sub aceeaşi umbrelă.

„One este un brand românesc 100%. Ca brand, ceea ce contează cel mai mult e că eşti serios şi livrezi ceea ce promiţi. Pentru o companie din domeniul nostru contează calitatea construcţiei – trebuie să fii riguros şi foarte atent la ceea ce faci. Dacă nu te abaţi de la asta, clienţii se întorc întotdeauna la tine şi te validează, te şi recomandă mai departe“, spunea anterior Beatrice Dumitraşcu, CEO Residential Division în cadrul One United Properties, o companie fondată de Victor Căpitanu şi Andrei Diaco­nescu.

În topul celor mai valoroase 25 de companii antre­prenoriale din economie există două afaceri din imobiliare, trei din construcţii, patru din farma, dar şi câte una din multe alte sectoare.

Fie că provin din sectorul de retail electro-IT (precum Altex), din bunuri de larg consum (Borsec – Romaqua Group) sau din pariuri sportive (Superbet), ce este interesant de observat este că cele mai multe afaceri au branduri de consum în portofoliu – mai exact mărci de care clienţii să se „lovească“ direct. Chiar şi acele companii care nu se încadrează în această categorie – Aerostar sau Chimcomplex Borzeşti - au nume suficient de puternice astfel încât românii să le cunoască activitatea.

Motivul pentru care multe dintre aceste afaceri au mărci de consum în portofoliu constă şi în faptul că brandul este un activ important pentru o companie, mai exact, este un activ care cântăreşte greu la evaluare.

Spre exemplu, Romaqua Group este cel mai valoros jucător antreprenorial din domeniul bunurilor de larg consum. Numele firmei nu spune prea multe, însă brandurile din portofoliul său da. Este vorba despre Borsec (apă mine­rală), Giusto (suc) sau Albacher (bere)  şi altele. De departe cel mai cunoscut nume ale compa­niei este Borsec, un nume care are o tradiţie de peste 215 ani. Puţine branduri nu doar în România, ci şi în lume se pot lăuda cu o asemenea longevitate.

În clasamentul celor mai valoroase 25 de companii antrepre­no­riale româneşti îşi fac loc afaceri care au în portofoliu branduri cu tradiţie şi istorie (cum e cazul Borsec), dar şi mărci de factură mai recentă (Superbet sau One United).

Cele mai multe businessuri au apărut în capitalism şi au fost constru­ite de la zero, puţine fiind cele care au preluat şi continuat poveşti mai vechi, ce au traversat şi alte epoci şi care au supravieţuit altor regimuri.

Cele mai multe companii din clasament sunt afaceri eminamente româneşti, afaceri care îşi desfăşoară activitatea pe plan local. Există însă şi unele care au fost gândite sau care au ajuns să se dezvolte peste hotare. Bitdefender este un furnizor de servicii de securitate care are acoperire mondială. Fondată în 2001, compania Bitdefender are clienţi în 170 de ţări şi birouri pe toate continentele.

În acest domeniu al tehnologiei (în ansamblul său), multe businessuri sunt de la început gândite pentru a fi globale, un model greu de implementat în alte industrii. De aceea, cele mai multe afaceri româneşti din retail, FMCG, curierat sau sănătate şi-au ancorat businessurile timp de mulţi ani în „portul“ România, unde şi-au securizat o poziţie puternică în piaţă.

Sunt şi companii care au făcut paşi timizi peste graniţă, dar puţine. În ultimii ani însă, numărul lor şi viteza cu care se mişcă au crescut.

Există chiar şi în topul celor mai valoroase 25 de afaceri antreprenoriale româneşti astfel de exemple, precum Superbet (pariuri sportive), Medlife (sănătate) sau Carpathian Springs – compania care administrează Aqua Carpatica (FMCG). Mai mult, alte companii din variate domenii anunţă planuri în acest sens. Altex şi Flanco sunt doar două dintre exemple, ambele companii fiind active în retailul electroIT, un sector favorizat de pandemie.

„Cu siguranţă, extinderea în afara graniţelor este o mutare câştigătoare“, spunea recent Sacha Dragic, fondator şi executive chairman al Superbet Group, activ pe piaţa de pariuri sportive şi gaming de mai bine de un deceniu. Deşi businessul a fost fondat şi dezvoltat iniţial local, în urmă cu 3-4 ani a început expansiunea internaţională. Acum, grupul are operaţiuni pe mai bine de zece pieţe şi o cifra de afaceri totală de 700 de milioane de euro în 2021 (mai mult decât dublă faţă de anul anterior).

„ìWe are in the game to be global“ atlfel spus, viziune mea pe 10-15 ani este să văd Superbet activ în orice piaţă în care este legal să pariezi. Adică pe lângă ţările europene, să activăm inclusiv în Statele Unite, America Centrală, Africa şi chiar Australia.“

Dezvoltarea businessului antreprenorial local este evidentă atât prin efervescenţa în clasament dată de nou-intraţi (cinci companii), cât şi de evoluţia companiilor care au reuşit să se menţină în top. Toate cele 20 de companii care au fost în clasament şi în 2020 şi care se regăsesc şi acum sunt evaluate în urcare, ritmul variind de la 2% (Transavia) la 227% (Medlife). Cifrele demonstrează astfel că pandemia a reprezentat o oportunitate pentru unii jucători, mai ales pentru aceia care au reuşit să capitalizeze schimbările comportamentului de consum.

 

MedLife, unul dintre cei mai mari jucători privaţi din piaţa medicală, este evaluat la 581 mil. euro în 2021, după ce valoarea companiei a crescut cu 227% într-un an, cel mai alert ritm dintre afacerile antreprenoriale din top 25. Compania are planuri de expansiune locală şi internaţională.

 

One United Properties este o companie fondată de Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu. Cei doi antreprenori mergeau în Londra şi se uitau la ceea ce dezvoltă oamenii de acolo şi astfel au ajuns în celebrul complex rezidenţial One Hyde Park. Au vizitat proiectul şi au aflat că numele nu vine de la faptul că acesta se află la numărul unu de pe strada resepectivă. Nu aceasta era motivaţia din spatele brandului. One este un superlativ, este un termen cu multe valenţe. Aşa că antreprenorii au decis să preia această idee şi să construiască sub umbrela One United proiecte imobiliare în România.