ONU: Aproape 400.000 de refugiaţi în urma conflictului din Ucraina

Autor: Andreea Tobias 27.02.2022

Numărul refugiaţilor în urma conflictului din Ucraina se apropie de 400.000, conform ONU.

Aproape 400.000 de refugiaţi ucraineni şi-au părăsit casele de la invazia Rusiei de joi, a anunţat duminică Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

„Numărul refugiaţilor din Ucraina tocmai a fost actualizat. Se bazează pe datele puse la dispoziţie de autorităţile naţionale. Totalul este acum de 368.000 şi continuă să crească", a transmis duminică UNHCR pe Twitter.

Mulţimi imense au încercat să fugă din oraşele şi localităţile din ţară, iar drumurile au fost blocate în timp ce oamenii se îndreptau spre vest, către Polonia şi Uniunea Europeană.

Ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, estima, miercuri, că invazia ar putea duce la o nouă „criză a refugiaţilor”, cu până la 5 milioane de refugiaţi din Ucraina.