Avocat: Fenomenul muncii subdeclarate în România. Reglementări şi mijloace de combatere a acesteia

Fenomenul socio-economic al muncii nedeclarate este notoriu pentru impactul negativ generalizat asupra pieţii muncii, atât în România, cât şi la nivelul Uniunii Europene. De altfel, dna Mirela Călugăreanu, în calitate de preşedintele al ANAF, a afirmat că instituţia pe care o conduce va colabora cu Inspecţia Muncii pentru o serie de controale care vor viza munca subdeclarată, ca parte a unei ţinte asumate de România în PNRR. Controalele vor începe în a doua parte a lunii martie.

Deşi la nivel naţional în prezent încă nu există date statistice consolidate care să reflecte transparent fenomenul şi să conducă la o analiză a impactului muncii nedeclarate în piaţa muncii, într-un studiu realizat la nivelul Uniunii Europene în anul 2013, în România, munca nedeclarată reprezenta 18,9% din punct de vedere al aportului de forţă de muncă, estimări pe baza metodei referitoare la aportul de forţă de muncă.

În ciuda lipsei unor date statistice şi a unor analize bazate pe astfel date, din raportările săptămânale ale rezultatelor controalelor publicate de Inspecţia Muncii, în perioada 01.01.2021-07.10.2021, în România au fost identificate de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă 4.943 de persoane care lucrau într-o formă de muncă nedeclarată.

În primele 7 luni ale anului 2021, din numărul total de controale efectuate în domeniul relaţiilor de muncă,  în peste 94% dintre acestea  a fost vizată şi identificarea şi combaterea muncii nedeclarate. De asemenea, peste 28% din amenzile aplicate pentru încălcarea legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă au fost aplicate pentru utilizarea muncii nedeclarate.

Comisia Europeană, analizând fenomenul muncii nedeclarate în Uniunea Europeană a efectuat o clasificare a formelor acestui fenomen după cum urmează:

• munca nedeclarată într-o întreprindere oficială (în cadrul unui angajator);
• munca pe cont propriu nedeclarată sau activitatea independentă nedeclarată - prin care se furnizează servicii fie unei întreprinderi oficiale, fie altor clienţi, cum ar fi gospodăriile;
• furnizarea de bunuri şi servicii vecinilor, familiei, prietenilor sau cunoştinţelor - lucrări de construcţii sau reparaţii, curăţenie, îngrijirea copiilor sau îngrijirea persoanelor în vârstă.

Dintre aceste forme de muncă nedeclarată o atenţie deosebită trebuie acordată muncii nedeclarate într-o întreprindere oficială, respectiv, în cadrul unui angajator. În studiul efectuat, Comisia Europeană a arătat că acest tip de muncă poate fi complet sau parţial nedeclarat, o parte din salariu fiind plătită în mod oficial, iar o altă parte – „în mână”.

Această din urmă formă de muncă nedeclarată, cunoscută în practică şi sub numele de „muncă subdeclarată” sau „muncă la gri”, afectează piaţa muncii din România, cu recurenţă, încă de la liberalizarea acesteia.

Deşi fenomenul muncii subdeclarate nu este unul cu caracter de noutate, întâlnit în practică şi, uneori, sancţionat de inspectorii de muncă, până în anul 2021 acesta nu era reglementat expres.

În reglementarea anterioară, la art. 15¹, Codul muncii oferea o definiţie restrictivă a muncii nedeclarate, stabilind că aceasta reprezintă:

a) primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii;

b) primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii;

c) primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat;

d) primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cardul contractelor individuale de muncă cu timp parţial.

Cu toate acestea, doctrina şi jurisprudenţa au recunoscut şi subliniat, în repetate rânduri, existenţa muncii nedeclarate sub forma „muncii la gri”.

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2021, această formă de muncă nedeclarată a fost recunoscută şi reglementată în mod expres şi de către legiuitor. Astfel, prin acest act normativ, după articolul 15¹ din Codul muncii a fost introdus un nou articol, art. 15², prin care munca subdeclarată a fost definită în mod expres: „în sensul prezentei legi, muncă subdeclarată reprezintă acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit şi evidenţiat în statele de plată a salariilor şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscale”.

Astfel, legiuitorul tinde către sincronizarea cadrului normativ aplicabil cu realităţile deja existente în practică, acoperind şi situaţia ce constă nu doar în disimularea unui contract individual de muncă cu normă întreagă într-un contract individual de muncă cu timp parţial, ci şi în acordarea în fapt de către angajator a unui salariu mai mare decât cel evidenţiat în documentele financiar-contabile, suma fiscalizată fiind mai mică decât cea efectiv primită de către salariat, fapt care are ca efect nu doar evaziunea fiscală, ci şi afectarea salariatului în ceea ce priveşte drepturile aferente contribuţiilor sociale care sunt plătite la o bază de calcul inferioară celei reale.

Aşadar, deşi salariatul primeşte o remuneraţie corespunzătoare pentru munca efectiv desfăşurată, inclusiv pentru munca suplimentară, salariul net achitat şi încasat este mai mare decât cel precizat în contractul individual de muncă, evidenţiat în statele de plată a salariilor, în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, cea privind impozitul pe venit, aşa cum sunt necesar a fi transmise periodic autorităţilor fiscale. Deşi munca subdeclarată este legală în ceea ce priveşte natura ei, aceasta este nelegală prin declararea parţială a veniturilor achitate şi obţinute către autorităţile publice, afirmă Marius-Cătălin Preduţ, avocat specializat în dreptul muncii.

În acest sens, tot prin O.U.G. nr. 117/2021, art. 260 din Codul muncii, care stabileşte regimul răspunderii contravenţionale în domeniul relaţiilor de muncă, a fost completat, fiind introdusă litera e⁵, care stabileşte drept contravenţie „acordarea unui salariu net mai mare decât cel evidenţiat în statele de plată a salariului şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscale”. În acest sens, se reglementează sancţiuni „cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare salariat identificat în această situaţie, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei”.

Şi în acest caz, sancţionarea contravenţională a angajatorului are în vedere acordarea unei diferenţe salariale nete nefiscalizate pentru fiecare salariat, ci nu pentru mai mulţi salariaţi, fără însă ca nivelul sancţiunii să depăşească un anumit cuantum maximal. Pe lângă sancţiunea contravenţională, angajatorul poate fi obligat de organele de control fiscal şi la plata retroactivă a contribuţiilor de asigurări sociale aferente sumelor nete neevidenţiate în documentele contabile şi nedeclarate autorităţilor fiscale.

În aceeaşi sferă se încadrează şi modificările aduse prin introducerea literei e³ în cadrul aceluiaşi articol 260, prin care se reglementează faptul că reprezintă contravenţie „primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial”, fiind stabilit un regim sancţionatoriu „cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei”.

Şi această nouă reglementare vizează în mod direct munca subdeclarată, dat fiind faptul că, astfel cum a constatat şi legiuitorul în expunerea de motive a O.U.G. nr. 117/2022, adeseori fenomenul muncii subdeclarate este asociat încheierii unor contracte individuale de muncă cu timp parţial pentru salariaţi care, în fapt, prestează activitate în condiţiile unei norme întregi de lucru, fiind remuneraţi suplimentar faţă de veniturile declarate.

Definirea şi reglementarea expresă a muncii subdeclarate, precum şi stabilirea unor sancţiuni specifice reprezintă un prim pas important sub aspectul combaterii acestei forme de muncă nedeclarată. Cu toate acestea, în vederea punerii în aplicare a acestei reglementări, se impun a fi soluţionate o serie de probleme practice în ceea ce priveşte identificarea şi sancţionarea acestor abuzuri.

Dată fiind natura şi mecanismul de funcţionare a acestei forme de muncă nedeclarată, identificarea situaţiilor individuale este mult mai dificilă decât în cazurile „clasice” de muncă nedeclarată, în care salariatul desfăşoară activitate în lipsa unui contract individual de muncă sau în perioada suspendării acestuia.

În acest sens, apreciem necesară mobilizarea de resurse şi stabilirea unor proceduri de colaborare instituţională între Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi dezvoltarea unei strategii aplicate de control, astfel încât să se poată da efecte modificărilor legislative operate prin O.U.G. nr. 117/2021.

Autor avocat Marius-Cătălin Preduţ  - https://www.mcp-avocati.ro/marius-catalin-predut.php

Autor al Codul muncii comentat. Noua organizare a muncii. Ediţia a III-a, completată şi revizuită – 2022 - https://www.ujmag.ro/drept/dreptul-muncii-si-asigurari-sociale/codul-muncii-comentat-noua-organizare-a-muncii-editia-a-iii-a-completata-si-revizuita-2022