Energia în România: cum ajunge un consumator să stea un an de zile pentru a fi conectat la reţeaua de electricitate? Timpii de aşteptare au crescut cu peste 50% după racordarea gratuită, piaţa e în criză de echipamente
♦ Dacă în 2020 durata medie de racordare a unui consumator casnic de energie era de circa trei luni (87 de zile), iar pentru o mică firmă era de 247 de zile (peste 8 luni), odată cu instituirea reglementărilor privind racordarea gratuită la reţelele de distribuţie, numărul de cereri de conectare a explodat şi la fel şi timpii de aşteptare. Astfel, deşi discuţia momentului este concentrată pe concepte precum reţele inteligente sau eficienţă energetică, un consumator ajunge să aştepte un an de zile pentru a putea aprinde becul în casă.
Ioana este un consumator fizic de energie care doreşte să-şi racordeze o casă aflată în aria de gestiune a Distribuţie Energie Electrică România (DEER) din aprilie 2021. Până în prezent, Ioana nu a reuşit să-şi racordeze această locuinţă la sistemul de distribuţie a energiei, primind diferite explicaţii, începând cu distribuitorul de energie până la furnizorul soluţiei electrice.
„Pentru cazul semnalizat de către redacţia pe care o reprezentaţi, dorim să menţionăm că solicitantul a depus, ulterior emiterii Avizului Tehnic de Racordare, cererea de încheiere a contractului de racordare, abia în luna octombrie“, spun oficialii DEER. Compania mai precizează că în cazul de faţă nu sunt depuse, de către executantul ales de beneficiar, documentele necesare realizării procesului de racordare, respectiv: notificarea de finalizare a lucrării, procesul verbal de recepţie la terminarea lucrării, procesul verbal de predare-primire instalaţie, dosarul de instalaţie de utilizare. După depunerea acestei documentaţii, mai spune compania, executantul ales de beneficiar trebuie să efectueze recepţia şi să pună în funcţiune instalaţia de racordare în termen de maximum 90 de zile de la data obţinerii acordului/autorizaţiei pentru execuţia instalaţiei de racordare.