Stay Fit Gym, cu fondul Morphosis Capital ca acţionar, preia Neby Fitness, cu afaceri de 255.000 de euro

Autor: Cristina Bellu 01.03.2022

Neby Fitness a fost creat de Florin Neby, 34 de ani. În 2020, ultimul an pentru care există date publice disponibile, Neby Fitness a avut afaceri de 255.000 de euro, în scădere cu 40% faţă de 2019, şi un număr mediu de 7 angajaţi. 

Stay Fit Gym, al doilea cel mai mare lanţ de săli de fitness din România după numărul de centre deschise, anunţă pre­luarea integrală a Neby Fitness, un centru din zona pieţei Domenii din Bucureşti.

Aceasta este prima tranzacţie de tip M&A realizată de Stay Fit Gym după in­tra­­rea în acţionariatul companiei a fon­du­lui de private equity Morphosis Capital, în de­cem­brie 2021. „Obiectivul nostru co­mun cu Morphosis Capital este ca Stay Fit Gym să se dezvolte accelerat prin des­chi­de­rea de noi centre de fitness atât în Bucu­reşti, cât şi în alte oraşe din România. Pre­lua­rea Neby Fit­ness face parte din planul nos­tru de extin­dere în Capitală, în zone în care exis­tă o nevoie de centre de fitness mo­­derne“, spune Alexandru Lascăr, CEO al Stay Fit Gym.