Ministerul Dezvoltării: Autorităţile locale pot depune cereri de finanţare pentru sisteme de gaze

Autor: Petru Mazilu 02.03.2022

Ministerul Dezvoltării anunţă că începând de săptămâna viitoare, autorităţile locale pot depune cereri de finanţare pentru noi sisteme de gaze prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny.

Potrivit ministerului, începând de săptămâna viitoare, după publicarea în Monitorul Oficial a normelor metodologice, autorităţile locale vor putea depune cereri de finanţare, prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny. Este vorba despre proiecte care vizează înfiinţarea de noi sisteme de distribuţie a gazelor naturale, extinderea sistemului existent şi modernizarea reţelelor prin transformarea în sisteme inteligente de distribuţie a gazelor naturale.

„70% dintre localităţile din România nu au acces la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, avem nevoie de un progres real şi rapid în acest domeniu, de aceea Guvernul a creat acest mecanism de finanţare. A fost semnat Ordinul comun cu Ministerul Energiei, astfel că, de săptămâna viitoare, autorităţile locale pot cere finanţare pentru proiectele prin care vom realiza 2.500 km de conducte de gaze şi vom branşa 150.000 familii la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale”, a anunţat miercuri ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

Prin Programul Anghel Saligny, Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de miliarde de lei pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare şi gaz. De asemenea, va prelua de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene finanţarea altor 105 proiecte, bugetul total ridicându-se la 55,5 miliarde de lei.

Cererile de finanţare se pot depune, într-o perioadă de 45 de zile, pe o platformă digitală. Selecţia investiţiilor se va realiza pe baza criteriilor prevăzute de legile în vigoare, cuprinse în normele metodologice, a explicat ministrul Cseke Attila.