Raport ONU: Peste 835.000 de refugiaţi ucraineni au ajuns în ţările vecine

Autor: Mihai Draghici 02.03.2022

Peste 835.000 de refugiaţi au fugit din Ucraina de la începerea invaziei militare ruse, cei mai mulţi ajungând în Polonia, anunţă Biroul Înaltului comisar ONU pentru Refugiaţi, conform CNN.

Până miercuri dimineaţă, au fost înregistraţi 835.928 de refugiaţi din Ucraina ajunşi în ţările vecine, dintre care 453.982 au mers în Polonia, iar 116.348 în Ungaria.

Alţi 96.000 de refugiaţi ucraineni, din regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, au mers în Rusia.

În Germania au ajuns 5.309 refugiaţi ucraineni, conform datelor anunţate de Ministerul de Interne de la Berlin.