ZF Live. Dragoş Cabat, analist economic: Deşi s-au pregătit pentru război, ruşii nu vor mai avea atâţia bani pentru a susţine un război expansionist

Autor: Ramona Cornea 12.03.2022

„Mai devreme sau mai târziu, ruşii vor resimţi, prin serviciile publice în special, că situaţia este mai dificilă pentru că banii trebuie fie luaţi de undeva ca să se ducă la eforturile de război.“

Cu toate că s-au pregătit din punct de vedere economic pentru război, ruşii nu vor mai avea atâţia bani pentru a susţine un război expansio­nist, crede analistul economic Dragoş Cabat.

„Putin nu va mai avea atâţia bani pentru a susţine un război expansionist aşa cum îşi doreşte Rusia în acest moment. Mai devreme sau mai târziu, ruşii vor resimţi, prin serviciile publice în special, că situaţia este mai dificilă pentru că banii trebuie fie luaţi de undeva ca să se ducă la eforturile de război“, a declarat el în cadrul emisiunii de business ZF Live.