Bursa, primul barometru al economiei. Cum s-ar putea reflecta în economie scăderile accentuate de pe Bursă. „Sunt o anticipare a ce va urma“. Indicele principal BET are un minus de 16% de la izbucnirea conflictului militar din Ucraina

Autori: Tibi Oprea , Liviu Popescu 08.03.2022

♦ Investitorii au realizat luni peste 24.000 de tranzacţii, cele mai multe din istoria Bursei locale ♦ Doar ieri se putea marca un profit de 9% la Banca Transilvania. ♦ Analişti şi brokeri chestionaţi de ZF spun că efecte în economia reală este posibil să observăm în următoarele 3-6 luni.

Bursa de la Bucureşti a avut luni a şasea sesiune conse­cutivă de scăderi, în contextul în care indicele principal BET a deschis şedinţa cu o scădere de 5%-6% şi cu o balanţă înclinată spre vânzători în ceea ce analiştii au apreciat ca fiind în principal ordine panicarde. Totuşi, indicele a revenit spectaculos spre finalul şedinţei în contextul apariţiei cumpă­rătorilor şi cu toate că intensitatea confictului militar din est nu a dat semne de diminuare.

„Multe dintre acţiuni au atins minimele de acum doi ani, unele chiar minime istorice. Investitorii au considerat că sunt niveluri bune de intrare, mai ales pe companiile cu fundamente“, spune Antonio Oroian, broker al Goldring, pentru ZF.

Astfel, pe parcursul şedinţei de ieri, BET a evoluat de la un minim de 10.645 de puncte la un maxim de 11.060 de puncte la ora 16.45, adică a fluctuat de la o scădere de 6,5% la una de circa 3% faţă de şedinţa precedentă.