Klaus Iohannis: România va continua să acorde asistenţă multidimensională Kievului

Autor: Gabriel Pecheanu 08.03.2022

România va continua să acorde asistenţă multidimensională Kievului în aceste momente dificile, spune preşedintele Klaus Iohannis. El a transmis un mesaj în deschiderea Trilateralei România – Polonia – Turcia la nivel de consilieri prezidenţiali.

„După cum am afirmat în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu Preşedintele Duda şi cu Preşedintele Erdoğan, România apreciază în mod deosebit parteneriatele strategice cu Polonia şi Turcia şi cooperarea bilaterală excelentă pe care o avem în multiple domenii de interes comun. Am convingerea că prietenia şi legătura specială dintre Bucureşti, Varşovia şi Ankara reprezintă o bază solidă, pe care putem dezvolta în continuare colaborarea noastră, inclusiv în acest format trilateral. Salut faptul că dialogul trilateral al miniştrilor afacerilor externe este unul de substanţă şi a evoluat semnificativ în cursul ultimilor ani, după cum am avut plăcerea să constat anul trecut, când i-am primit pe cei trei miniştri la Palatul Cotroceni, în marja reuniunii trilaterale de la Bucureşti, din aprilie”, spune Klaus Iohannis.

El apreciază că dialogul în acest format al consilierilor prezidenţiali pentru securitate naţională s-a dovedit util şi eficient încă de la debutul său, la Istanbul, în 2021.

„Am convingerea că România, Polonia şi Turcia împărtăşesc preocupări şi interese ce pot fi abordate constructiv în beneficiul nostru comun, prin consultări politice şi o cooperare trilaterală consolidată, inclusiv în domenii precum cel al apărării şi cel al rezilienţei, două dimensiuni deosebit de importante pentru securitatea noastră în actualul context de securitate regional şi global. Parcurgem cea mai gravă criză de după cel de-al Doilea Război Mondial. România condamnă ferm agresiunea militară rusă asupra Ucrainei, sprijină ferm suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei şi va continua să acorde asistenţă multidimensională Kievului în aceste momente dificile pentru poporul ucrainean”, adaugă Iohannis.

El aminteşte de decizia de înfiinţare în România a unui centru de distribuţie a asistenţei umanitare internaţionale pentru Ucraina, a unui hub logistic care să permită colectarea şi transportul donaţiilor către Ucraina şi cetăţenii săi.

„România a pledat insistent, în ultimii ani, pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO pe întregul Flanc Estic, într-un mod unitar şi coerent. Agresiunea rusă contra Ucrainei şi noua realitate de securitate definită prin prezenţa militară masivă a Rusiei în Ucraina şi în Belarus confirmă în modul cel mai elocvent necesitatea şi urgenţa acestei consolidări a posturii pe Flancul Estic. Salut măsurile adoptate recent la nivelul NATO, respectiv suplimentarea forţelor, inclusiv în România, activarea Planurilor de Răspuns Gradual şi desfăşurarea, în premieră, a Forţei NATO de Răspuns, ca parte a apărării colective. Apreciem contribuţiile aliate din România şi ţin să mulţumesc Poloniei şi Turciei pentru că sunt parte a acestor eforturi de asigurare a unei posturi robuste a NATO în ţara noastră şi în regiunea Mării Negre”, menţionează şeful ststului.

El face un apel pentru „partenerii estici, Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, care au nevoie de sprijinul nostru politic şi practic pentru a rezista diferitelor forme de presiune din partea Rusiei”.