În nordul ţării disponibilitatea de cazare se reduce de la o zi la alta: „Până acum, mulţi ucraineni au fost în tranzit, dar se schimbă cererea şi vin familii care vor să stea mai mult“

Autor: Miruna Diaconu 13.03.2022

♦ În judeţul Suceava, disponibilitatea de cazare se reduce de la o zi la alta, având în vedere că pe la Vama Siret intră cei mai mulţi ucraineni, însă în judeţul Maramureş cererea e mult mai mică decât oferta.

În nordul ţării, în special în judeţele Maramureş şi Suceava, care se află în prima linie de primire a refugiaţilor, capacitatea de cazare pusă la dispoziţie de pensiuni şi hoteluri se reduce de la o zi la alta tot mai mult. Unităţile de cazare din toată ţara au reacţionat cu privire la valul de refugiaţi ucraineni care au intrat în România şi au oferit gratuit o parte din locurile lor de cazare.

„Disponibilul de cazare este foarte redus, nu doar la nivel turistic, dar sunt so­li­ci­tări mari şi pentru locuinţe, case şi apar­ta­mente, este o situaţie care evoluează de la o zi la alta. Există solicitări pentru una-două zile de ca­zare, însă sunt cereri şi de cazare pe o pe­rioa­dă mai îndelungată, aceştia sunt cei care vor să rămână aproape de graniţă în speranţa că se vor întoarce cât mai repede acasă“, spune Lăcrămioara Beilic, director al Alianţei pentru Turism Bucovina, o aso­cia­ţie reprezentativă a sectorului turistic suce­vean.

Pensiunile şi hotelurile oferă câteva camere sau locuri de cazare, însă chiar şi persoanele care deţin apartamente sau mici case de vacanţă primesc ucraineni care vor să stea pe o perioadă mai lungă de timp, fără a le percepe vreo chirie.