Comisarul european pentru gestionarea crizelor vine în România

Autor: Cosmin Pirv 09.03.2022

Comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, vine în România. El va vizita hubul de protecţie civilă din Suceava şi punctul de trecere a frontierei de la Siret. 

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, comisarul Janez Lenarčič se va întâlni cu premierul Nicolae Ciucă, dar şi ministrul de Interne Lucian Bode şi cu Raed Arafat.

Miercuri, la Suceava, comisarul va va vizita centrul de protecţie civilă şi punctul de trecere a frontierei Siret.

Joi, acesta se va întâlni la Bucureşti cu autorităţile locale, ONG-urile şi voluntarii care colaborează pentru a primi refugiaţi. De asemenea, va vizita Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei - CNCCI Ciolpani.