Ministerul Energiei ameninţă cu controale benzinăriile care au majorat preţul în mod nejustificat. Virgil Popescu: „Deja mi se pare că este o speculaţie, iar speculaţiile trebuie asupru pedepsite mai ales în situaţii de criză”

Autor: Cosmin Pirv 09.03.2022

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a ameninţat cu controale benzinăriile care au majorat nejustificat preţul. El spune că este vorba de speculaţii, care trebuie pedepsite.

„Nu există absolut niciun motiv ca mâine benzina să ajungă la 11 lei, dar există motive mâine, şi am discutat şi cu primul-ministru, ca organe de control ale statului român să se ducă peste benzinăriile care au ridicat nejustificat acest preţ pentru că au apărut în poze preţuri de 11 lei, de 9 lei, de 10 lei, şi de mîine să înceapă controale pentru că deja mi se pare că este o speculaţie, iar speculaţiile trebuie asupru pedepsite mai ales în situaţii de criză, cum suntem acum, cu război la frontieră”, a spus miercuri seara, la Digi24, Virgil Popescu.

El susţine că în acestă perioadă apar multe zvonuri.

„Suntem cu un război la frontieră. Există foarte multe zvonuri, foarte multe fake-news-uri, este un război hibrid şi ne putem aştepta ca în această perioadă să mai apară tot felul de zvonuri, aşa cum am avut şi cu valuta, că nu există valută în România. Există valută în România”, a mai spus ministrul.

Virgil Popescu a spus că nu sunt justificate cozile apărute miercuri la benzinării. „Nu este niciun motiv pentru a sta la coadă. Nu se va dubla preţul”, a spus Popescu. El susţine că în România nu se poate vorbi de lipsă de benzină şi motorină.