Conducerea ASF a fost audiată din nou în Parlament, de data aceasta cu uşile „relativ închise“: Plafonarea tarifelor RCA va veni curând, dar în continuare ASF nu este tras la răspundere pentru supravegherea defectuoasă din ultimii 6 ani a City Insurance

Autor: Mircea Nica 10.03.2022

♦ Plafonarea tarifelor RCA la tariful de referinţă al ASF pentru o periodă de şase luni nu este bună din punct de vedere juridic, dar în ciuda nenumăratelor reacţii ale actorilor din piaţă, ar urma să vină în curând ♦ Parlamentul ignoră în continuare vina pe care o are ASF prin supravegherea defectuoasă a pieţei asigurărilor din ultimii ani, care a permis falimentul City Insurance.

Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a fost audiată din nou în Parlament, din cauza efectului pe care l-a avut falimentul celui mai mare asigu­ră­tor din piaţă, City Insurance, dar şi din cauza reacţiilor din zona RCA privind creşterea semnificativă a preţurilor.

Tarifele la RCA au crescut în medie cu 68%, în cazul persoanelor fizice.

Deşi este a doua oară când ASF este pus în faţa Parla­mentului pentru a da explicaţii cu privire la haosul din piaţa RCA, supravegherea defectuoasă a instituţiei nu a fost su­biec­tul principal. În schimb, măsura de plafonare a tarifelor RCA la tarifele de referinţă ale ASF, o repetare a istoriei de acum 6 ani după falimentele Astra şi Carpatica, care s-a dovedit a nu fi o soluţie bună pentru piaţă, avansează şi se aşteaptă cât de curând săse concretizeze.