Ionuţ Ardeleanu, director general al Auchan România: În 2022 vom vedea o concurenţă mai puternică în retail. Inflaţia va lovi în puterea de cumpărare

Autor: Cristina Roşca 11.03.2022

♦ Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, cinci supermarketuri şi o reţea de 158 de magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 149 în staţiile Petrom ♦ Acestora li se adaugă magazinul online propriu ♦ Grupul francez, unul dintre cei mai importanţi jucători din comerţul local, a încheiat anul 2020 (ultimul pentru care există date financiare disponibile) cu afaceri de peste 5,5 mld. lei (1,1 mld. euro), cu 1% mai mari decât în 2019.

Ionuţ Ardeleanu, directorul general al Auchan Retail România, spune că inflaţia va fi una dintre problemele cu care se va confrunta retailul românesc în 2022, în contextul în care majorările de preţuri vor duce la o scădere a puterii de cumpărare.

„Vor exista în continuare fluctuaţii (de preţuri – n.red.), dat fiind contextul inflaţionist, cu impact direct asupra puterii de cumpărare a românilor, care com­pletează criza sanitară în care suntem de doi ani“, spune el.

Inflaţia a început să îşi facă simţită prezenţa încă de anul trecut, însă despre primele majorări de preţuri la raft, cele resimţite de consumatorul final, a început să se vorbească mult mai recent, la început de 2022. Executivii şi analiştii aminteau despre creşteri iniţiale de 10%, pentru ca pe parcursul anului să existe noi majorări. În contextul războiului ruso-ucrainean însă, cifrele ar putea să se schimbe, mai exact preţurile ar putea creşte chiar mai accelerat decât se anticipa.