Opinii primite la redacţie. Dan Prodan, CEO Vienna Energy: Implicaţiile deciziilor politice în domeniul energiei

Ziarul Financiar 11.03.2022

Şi totuşi? Dacă producătorii de energie non-fosili precum fotovoltaic, eolian, hidro, nuclear si biomasa plătesc din noiembrie 2021 suprataxa de 80% pentru veniturile realizate din preturi ce depăşesc  valoarea de 450 RON/MWh şi 300 RON/MWh de la 1 Aprilie 2022 (conform discutiilor cu autoritatile din domeniu), se ridică o întrebare legitimă şi anume: De ce preţul la energie este încă peste 1,000-1,500 RON/MWh (media ultimelor 3 luni) si de peste 2,500 RON/MWh zilele acestea pe bursa de energie Opcom?

Asta in condiţiile in care România a importat mai puţin de 20% din necesarul de consum, cca 2,500 MWh in perioada Noiembrie 2021 – Februarie 2022, conform datelor disponibile pe site-ul operatorului de transport – Transelectrica, aproape de capacitatea maxima disponibila cross-border. In acelasi timp, conform datelor disponibile pe site-ul Opcom, peste 40% din volumul de energie a fost tranzactionat pe PZU.

Şi totuşi, cine înregistrează profituri extraordinare? Nu cumva producătorii exceptaţi de la aceasta suprataxare maximizează profiturile in aceasta situaţie? Nu cumva aceste companii sunt majoritare cu capital de stat? Nu cumva se finanţează bugetul prin aceasta suprataxa si prin profiturile înregistrate de companiile de energie unde este acţionar majoritar? Nu cumva statul foloseşte in mod populist acest mecanism pentru a compensa consumatorii casnici si industriali de creşterea preţurilor la energie si gaze?

Pe bursa de energie Opcom – Piata pentru Ziua Urmatoare (PZU), pretul energiei se formeaza pe baza curbelor cererii si ofertei transmise de catre participantii la piata. Cu cat oferta de vanzare de energie este mai mare ca volum si la un pret crescut, cu atat intersectia celor 2 curbe se va realiza la valori ridicate, ofertele de vanzare ale producatorilor mici neaducând niciun aport in formarea pretului la un nivel ridicat. Drept urmare, nu cumva tot producatorii cu capital majoritar de stat cu capacitati mari de productie formeaza de fapt pretul?

Conform datelor Transelectrica, in perioada analizata, 70% din productia de energie (media ultimelor 3 luni) a fost realizata de producatorii cu capital majoritar de stat.

Revenind la suprataxarea producatorilor non-fosili si la schema de compensare, nu era mult mai facil dacă statul plafona efectiv preţul de vânzare la toţi producătorii, impus si pe bursa si prin contractele de energie din afara bursei, energia rămânând in ţara atâta timp cât se înregistrează deficit ? Şi de asemenea, statul decidea sa subvenţioneze importul de energie, cei cca 2,500 MWh, diferenta de pret import vs plafon maxim pret energie stabilit de stat, in conditiile in care 80% din necesarul de consum este produs in Romania. In acest mod, toată unda inflaţionistă transmisă in economie se oprea la principala “poarta” de intrare in costul de producere a bunurilor şi realizare a serviciilor si nu se mai puneau la risc atatea companii, job-uri si implicit competitivitatea economiei romanesti.

Astfel, nu mai era necesara toată aceasta schema complicata de sprijin a consumatorilor ce pune o presiune financiară mare, in prima etapa atat pe producători, cat si pe furnizori ca si administratori ai schemei de compensare. Nu s-ar mai fi irosit resurse inutil (aplicarea compensării facturilor este un mecanism destul de laborios, ce implica resurse umane, IT si financiare destul de mari din partea companiilor) şi implicit valul de scumpiri cu impact direct in economie nu ar mai fi fost direct, economia nemaifiind supusă unui nou val inflaţionist. Nu ar mai fi fost probleme cu implementarea procesului de compensare a facturilor intr-un timp extrem de scurt, cu facturi eronate, şocuri psihologice gratuite ale consumatorilor şi tot timpul pierdut cu explicaţii inutile ca rezultat al aplicării unor măsuri fără o analiza in detaliu.

Practic, statul a mutat volumul imens de administrare a procesului de compensare a consumatorilor din administrarea acestuia in administrarea furnizorilor de energie si gaz, statul avand doar rol de platitor si observator.

Desigur, contextul geopolitic este unul extrem de dificil si implicit pretul energiei, gazului si petrolului este sensibil la acest mediu, insa, se naste o noua intrebare si anume: De ce in toti acesti ani de cand au fost descoperite zacaminte de cca 200 mld m3 de gaze in Marea Neagra, statul roman nu s-a putut pune la adapost? Ce scuze gasesc guvernantii din acea perioada la aceasta situatie in care ne aflam astazi?

Daca privim Polonia, aceasta si-a mentinut pretul energiei in PZU la valori considerabil mai mici fata de cele din restul Europei, chiar daca si aceasta este cuplata ca si Romania la SDAC (Single Day – Ahead Coupling). Nu cumva participantii la pietele de energie din Polonia (dispune de 3 operatori de piata energie, in timp ce Romania de un singur operator piata de energie) oferteaza astfel incat preturile sa nu ajunga la valori care ulterior sa fie extrem de dificil de suportat de intreaga economie a tarii? 

Dacă preţul de vanzare a energiei in 8 martie 2022 conform OPCOM preţ Piaţa Zilei Urmatoare (PZU), a inregistrat valoarea de peste 3,000 Ron/MWh in intervalele de varf de consum, respectiv intre orele 8-10 si 20-22 - cu tot sistemul complex de suprataxare şi compensare a consumatorilor - nu cumva înseamnă ca acest mecanism nu funcţionează?

De ce nu s-a reusit in toti acesti ani, definirea consumatorului vulnerabil, in primul rând casnic ? Aceste discutii trenează de ani de zile si fara niciun orizont de finalizare, cu toate ca mediul de afaceri a initiat si sustinut discutii numeroase cu autoritatile pentru definirea consumatorului vulnerabil .Astfel, in lipsa unui cadrul legal de definire a consumatorului vulnerabil, am ajuns astăzi sa subvenţionam o plaja mai larga de consumatori şi cu valori mult mai mici decât sa subvenţionam punctual şi in valori considerabile acei consumatori cu o reală nevoie.

Însă, consider ca statul a ales aceasta modalitate de aplicare a schemei de compensare deoarece îşi poate finanţa mult mai uşor deficitul bugetar, creşterea inflaţiei favorizând practic guvernanţii in deprecierea considerabila a valorii datoriei publice dar şi pentru a comunica triumfători ca PIB-ul României a crescut şi anul acesta cu peste 10% in condiţiile in care numai inflaţia la final de an 2021 a fost de 8.2%. 

In incheiere, nu trebuie uitat faptul ca Romania nu a mai realizat investitii in noi capacitati de producere energie din 2016 (marea majoritate fiind cu capital privat) iar statul nu mai facut investitii in noi capacitati de producere a energiei de mai de 20 de ani.

Desele interventii ale statului in legislatia aferenta domeniului energiei au dus la aceasta situatie complicata in care ne aflam astazi. De aceea este extrem de important sa analizam ce greseli au fost in trecut pentru a putea adopta masurile legislative cu impact major care sa sprijine cu adevarat domeniul energetic.

Statul trebuie sa adopte un cadru legislativ care sa incurajeze investitii atat in capacitati noi de producere a energiei cat si in infrastructura energetica (transport si distributie), capacitati de stocare, incurajarea diversificarii surse de producere energie regenerabila, finalizarea cu celeritate a procesului legislativ privind aprobarea legii de producere a energiei off-shore (Romania are un potential de 2,000 MW eolian in largul Marii Negre).