BEI în România: Finanţăm trei spitale, administrăm 1,2 mld. euro din PNRR pentru companii în garanţii şi injecţii de capital. Am avut discuţii foarte bune în România la nivel înalt, focusul nostru este pe finanţări în sănătate, energie şi sprijinirea mediului antreprenorial

Autor: Sorin Pâslaru 14.03.2022

Spitalele regionale de urgenţă finanţate de Banca Europeană de Investiţii ar trebui să se facă la Iaşi şi Cluj-Napoca în 2027, oraşe pentru care s-a semnat deja finanţarea, iar cel din Craiova în 2028, conform estimărilor actuale, a arătat într-o discuţie cu Ziarul Financiar la sfârşitul săptămânii trecute Christian Kettel-Thomsen, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii.

„Am avut discuţii foarte bune în România la nivel înalt, focusul nostru este pe finanţări în sănătate, energie şi sprijinirea mediului antreprenorial“, a spus Christian Kettel- Thomsen.