Cel mai loial şi eficient om al lui Putin: ministrul de externe Serghei Lavrov, care foloseşte dispreţul şi sarcasmul pentru a atrage ură împotriva lui, pentru el un semn al puterii, ca şi împotriva Rusiei în războiul cu Ucraina

Cine ar fi crezut, ascultându-i ironiile, sarcasmul şi justificările pentru războiul lui Putin, că Serghei Lavrov are o fiică vitregă, foarte bogată, la Londra, în paradisul occidental al oligarhilor ruşi?

Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, adică şeful diplomaţiei lui Vladimir Putin, acum cel mai urât om dintre pământeni, nu este un oligarh pentru că nu este om de afaceri. Ca şi Putin, se laudă cu un salariu modest de slujitor al statului. Nici averea reală a preşedintelui rus şi nici cea a portavocii sale pe scena internaţională nu sunt cunoscute. Însă despre Putin se speculează că ar fi cel mai bogat om de pe planetă.

În cazul lui Lavrov se ştie că fiica amantei sale a plătit 4,4 milioane de lire sterline în cash pentru un apartament la Londra, când avea 21 de ani. Pe fată o cheamă Polina Kovaleva, iar acum are 26 de ani. Mama ei, Svetlana Poliakova, ar avea şi ea o locuinţă de peste 6,5 milioane de dolari la Moscova şi câteva afaceri. Svetlana a fost colegă cu Lavrov în ministerul de afaceri externe şi de prin anii 2000 cei doi sunt nedespărţiţi. Polina a avut parte de o educaţie aleasă în Occident şi

joburi de invidiat la Gazprom, singura companie cu dreptul de a exporta gaze naturale din Rusia, şi la Glencore, un colos occidental al industriei mineritului. Aceste informaţii provin din presa britanică.

Prin prisma realizărilor la ministerul de externe rus, instituţie în care lucrează din 1972, Lavrov, de neclintit din post din 2004, loial, pare profesionistul desăvârşit. Însă milioanele de lire sterline, dolari sau euro pe care le are cea de-a doua familie a sa i-au făcut pe comentatori să spună că diplomatul a devenit dependent de Putin pentru bani. De aici şi îndârjirea cu care Lavrov susţine teoriile şi ideile celui ce este perceput din ce în ce mai mult ca fiind un dictator.

Ca student, Lavrov a fost recrutat în brigada de construcţii a URSS pentru construirea turnului de radio şi televiziune Ostankino, un colos din Moscova care distribuia propaganda sovietică, arată revista britanică The Times. După 50 de ani, Lavrov este prezent la toate televiziunile, pro­povăduind propaganda lui Putin şi justificând războiul acestuia pentru cucerirea Ucrainei.

În vârstă de 71 de ani, diplomatul are reputaţia de a nu fi deloc diplomat cu ziariştii, foto­grafii şi cu oficialii occidentali. Totuşi, este ministrul de externe care a rezistat cel mai mult în funcţie după legedarul „Domn Nu“, Andrei Gromîko, de pe timpul URSS. La fel ca predecesorul său, Lavrov zâmbeşte rar, vorb­eşte engleza fluent, este loial, de în­credere, perspicace, dur sau şarmant, în funcţie de interes. Este unul dintre puţinii oficiali ruşi proeminenţi pe care Putin nu i-a recrutat din rândurile securităţii şi serviciului de spionaj sau din primăria St. Petersburg, unde actualul preşedinte şi-a făcut ucenicia de politician.

Perioada 1994-2004 Lavrov şi-a petrecut-o în SUA, la misiunea Rusiei la Consiliul de Securitate al ONU. Şi-a început cariera diplomatică în Sri Lanka, cunoscând deja limba localnicilor - a fost obligat s-o înveţe la facultate -, este fumător înrăit, bea alcool, are câteva poezii publicate şi îi place să cânte la chitară pentru prieteni.

Dar, spun analiştii, dansează numai după cum îi cântă Putin. A îmbrăţişat istoria aşa cum a fost rescrisă de acesta.

A fost vocea lui Putin când Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina în 2014, în jocurile de putere din Siria şi Libia şi continuă să joace acest rol în conflictul din ruso-ucrainean care a degenerat într-un război contra populaţiei ucrainene. Sarcasmul şi impoliteţea i-au devenit caracteristice. Sunt trăsături care subliniază comportamentul sfidător al Moscovei faţă de Occident.

Este, poate, şi rezultatul faptului că ţările din UE şi SUA l-au pus pe lista cu oficiali şi oligarhi ruşi sancţionaţi.  Ca şi şeful său, Lavrov se hrăneşte cu nostalgia ruşilor după supremaţia URSS, descriind SUA ca fiind arogante, înşelătoare şi hotărâte să conducă lumea. În consecinţă, îşi tratează omologii occidentali cu aroganţă - un replică dată în 2008 secretarului de externe britanic David Miliband: „Cine eşti tu să-mi ţii mie lecţii?“. Era de doar patru ani ministru de externe. Mai recent, a descris discuţiile cu Liz Truss, succesoarea lui Miliband, ca fiind un dialog între surzi şi muţi.

Ulterior, a făcut public faptul că Truss a confundat nişte regiuni ruse cu unele ucrainene. A lovit, după care a insultat, ceva ce a devenit un obicei. S-a comportat urâcios şi cu comisarul UE pentru afaceri externe Josep Borrell anul trecut. A devenit nepoliticos la conferinţele internaţionale şi agresiv cu jurnaliştii.

Ca şi Putin, Lavrov foloseşte agresiunea şi sarcasmul ca pe instrumente pentru a-şi demonstra dispreţul pentru interlocutor, pentru a face ca negocierile să pară inutile chiar înainte ca discuţiile să înceapă, pentru a crea teamă şi apatie, scrie Anne Applebaum, comentator pentru The Atlantic. Scopul este de a-l pune pe celălalt diplomat în defensivă, de a-l face pe acesta să renunţe dezgustat.

La fel ca în cazul lui Putin, ura celuilalt pentru el îi dă o aură de putere. Faţă de jurnalistul de rând, Lavrov nu-şi ascunde iritarea când îi este pusă o întrebare naivă sau o provocare. Răspunsul este adesea dat în batjocură.