De la cine vom cumpăra gaze? Preşedintele Iohannis: Suntem în negocieri avansate cu mai multe surse, exclus cele ruseşti

Ziarul Financiar 15.03.2022

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat marţi că autorităţile române poartă negocieri şi sunt foarte aproape de a ajunge la un acord privitor la cumpărarea de gaz din alte surse decât cele ruseşti.

România va primi gaz lichefiat printr-un tronson care pleacă din Grecia şi străbate Bulgaria.

„Avem promisiuni ca pâna la sfârşitul acestui an interconectorul să fie funcţional şi să putem, via Bulgaria, să beneficiem de gaz lichefiat care se va descărca în portul din Grecia”, a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele Iohannis a dezvăluit faptul că România este aproape de a semna noi înţelegeri privind alimentarea cu gaz.

„Se lucrează şi la alte rute alternative de aprovizioare cu gaz şi suntem în negocieri avansate cu mai multe surse. Este evident ca până începe iarna 22-23 trebuie să avem alternative viabile, care să ne asigure gaze pentru iarna viitoare”, a adăugat Iohannis.

Declaraţiile au fost făcute la finalul întrevederii pe care Klaus Iohannis a avut-o cu preşedintele Republicii Bulgaria, Rumen Radev.