Ionuţ Pătrăşcoiu, fondator al start-up-ului FameUp: „Vrem să accelerăm creşterea. Anul 2022 va fi despre extinderea pe noi pieţe internaţionale şi oferirea de noi funcţionalităţi în aplicaţie”

Autor: Alexandra Cepăreanu 15.03.2022

Start-up-ul local FameUp, care a dezvoltat o platformă cu acelaşi nume care permite utilizatorilor de Instagram şi TikTok cu minimum 500 de urmăritori să promoveze branduri ca influenceri şi să câştige bani, are în plan să extindă platforma pe piaţa din Statele Unite în 2022, o piaţă cheie la nivel global, au transmis reprezentanţii companiei printr-un comunicat.

„Anul trecut s-a pus accentul pe testarea şi dezvoltarea soluţiei tehnice şi pe consolidarea culturii organizaţionale. Anul 2022 va fi despre extinderea pe noi pieţe internaţionale şi oferirea de noi funcţionalităţi în aplicaţie. Anul acesta ne dorim să accelerăm creşterea şi să atacăm noi pieţe, în contextul unei evoluţii foarte dinamice a industriei de digital marketing”, a spus Ionuţ Pătrăşcoiu, fondator al FameUp.

Start-up-ul FameUp, care a luat naştere în 2020, a ajuns în primele două luni ale anului în curs la peste 60.000 de tranzacţii derulate prin platformă, în creştere cu aproape 300% faţă de media tranzacţiilor lunare de anul trecut.

„Influencerii au creat în baza acestor colaborări peste 150.000 de materiale (postări, story-uri) pe platformele de social media unde activează. Am început anul foarte bine, valorificând trendul global de tranziţie a comunicării de la macro către micro şi nano influenceri. Brandurile locale vor să fie aproape de comunităţile mici şi caută soluţii prin care să automatizeze procesul de identificare, contactare şi plată a influencerilor locali”, a menţionat Ionuţ Pătrăşcoiu.

Reprezentanţii start-up-ului au mai adăugat că avansul accelerat al volumului tranzacţiilor a venit şi după integrarea pe platforma FameUp a reţelei TikTok, a doua ca număr de utilizatori în România. Până în prezent, aplicaţia era disponibilă  doar utilizatorilor cu conturi în reţeaua Instagram.

„Următorul pas este integrarea Facebook, cu 12 milioane de utilizatori în România.”

În prezent, în aplicaţie sunt disponibili peste 18.000 de influenceri locali care pot derula campanii, zilnic, majoritatea - peste 60% - având între 500 şi 10.000 urmăritori.

„Ei pot alege acum dintr-o listă de aproximativ 800 de oferte tip barter active zilnic la nivel naţional, din domenii precum: beauty, horeca, fashion, sports, retail, travel, events, banking şi crypto. Cea mai amplă campanie derulată până în prezent prin intermediul FameUp a angrenat peste 10.000 de influenceri locali din întreaga ţară.”

Anul trecut, start-up-ul a atras o finanţare în valoare de 2,5 milioane de euro din partea unui grup de investitori din care fac parte fondul Early Game Ventures, Marian Dinu şi Daniel Dines, fondatorul UiPath - cel mai valoros start-up din IT pornit în România. Investiţia a fost direcţionată spre scalarea business-ului, prin creşterea echipei şi dezvoltarea infrastructurii tehnice a produsului.

În prezent, în cadrul start-up-ului lucrează 30 de angajaţi, în departamentele de product development, vânzări, marketing şi relaţii cu clienţii. Planurile pentru anul în curs mai vizează şi creşterea echipei cu 20 de noi angajaţi.

„Recent, am făcut angajări pe câteva poziţii strategice în zona tehnică şi business development, numindu-l, spre exemplu, pe Florin Asăvoaie, în poziţia de Chief Technology Officer. Alţi 20 de specialişti se vor alătura echipei în lunile următoare.”