Burger King sistează dezvoltarea pe piaţa din România. Restaurantele deja existente rămân deschise. Pe plan local, brandul american e prezent în sistem de franciză

Autor: Cristina Roşca 20.03.2022

Grupul american Burger King, unul dintre cele mai cunoscute lan­ţuri de fast-food din lume, a sus­pendat dezvoltarea în România şi în ţările din regiune. Francizatul, gru­pul polonez Amrest, păstrează însă restaurantele deja deschise, e vorba de un total de 93 de unităţi pe cinci pieţe.

„Pe 1 februarie 2022, Burger King Europe Gmbh a informat Amrest privind întreruperea, înce­pând cu aceeaşi zi, a acordurilor de dez­voltare a brandului pe pieţele din Polonia, Cehia, Slovacia, Bulga­ria şi România. Amrest va continua să opereze cele 93 de restaurante Burger King pe care le deţine în aceste ţări, respectând contractele de franciză semnate, care vor rămâ­ne în vigoare. Astfel, veniturile, pro­fitul opera­ţional (EBITDA) şi acti­ve­le Amrest nu vor fi afectate în mod semnificativ de această deci­zie“, spun oficialii grupului polonez.

Primul restaurant Burger King a fost inaugurat de Amrest în Româ­nia în urmă cu doi ani şi jumătate.

Acum sunt operaţionale nouă unităţi. Amrest mai are şi franciza Starbucks în România, însă acordul dintre părţi expiră în 2023.