Alexandra Pascu, Arctic: Este esenţial să se investească în branduri româneşti. Există o categorie de consumatori care îşi doreşte să susţină economia prin achiziţia de produse autohtone

Autor: Cristina Roşca 17.03.2022

♦ Arctic este cel mai mare producător local de electrocasnice, cu două fabrici în judeţul Dâmboviţa ♦ Cu o istorie de peste o jumătate de secol, Arctic face parte din grupul turc Arçelik din 2002.

Pentru consumatorul român, atunci când vrea să îşi cumpere un aparat electrocasnic, contează un mix de factori, de la brand la design şi preţ, spune Alexandra Pascu, head of brand marketing în cadrul produ­cătorului de electrocasnice Arctic.

„Puterea bran­dului cântăreşte foarte mult în procesul de achiziţie, însă luarea unei decizii de cumpărare a devenit mult mai complexă de atât. Chiar dacă marca joacă un rol esenţial, procesul decizional este dictat şi de durabilitate, inovaţie, tehnologie, design modern, dar şi de preţ. Preţul contează în raport cu celelalte beneficii de produs.“ Totodată, când vine vorba de produse electrocasnice, românii încep să întrebe de bunuri priete­noase cu mediul. Ajunge să conteze şi acest aspect, explică executivul.