Statul care şi-a sabotat energia: În 10 ani, România a transformat în fier vechi jumătate din centralele pe cărbuni fără a pune nimic în loc

Autor: Roxana Petrescu 17.03.2022

În 2012, România avea centrale pe cărbuni de circa 5.350 MW, ponderea acestora în acoperirea consumului de ener­gie fiind de 40%. Acum, România mai are 2.500 MW în centrale pe cărbuni şi este dependentă de importurile de energie. România devine astfel un caz aproape unic la nivel european în care statul şi-a sabotat de unul singur sectorul strategic al energiei, închizând centrale fără a pune nimic în loc.

Datele publice de pe site-ul Transelectrica, trans­porta­to­rul naţional de energie, mai arată că în următorii doi ani alte centrale pe cărbuni ar trebui scoase din funcţiune, astfel ca la nivelul anului 2024 capacitatea totală a acestor unităţi să ajungă undeva la 2.000 MW. Din 38 de grupuri pe cărbune câte funcţionau în 2011, anul acesta mai merg doar 13.

Acest exit din cărbuni fără a pune nimic în loc a sub­minat statutul de exportator net de energie al României în ultimii trei ani.

Învestiţiile din partea de eoliene şi solare, unde România are acum un portofoliu de generare de circa 4.300 MW, s-au făcut fără unităţi de stocare sau de echilibrare, astfel că independenţa zilnică a alimentării cu energie a României depinde de cum bate vântul.

„Am mai putea redeschide câteva unităţi“, spune Ovidiu Pop, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din domeniul termoenergeticii.