OMS avertizează: Spitalele devin o ţintă de război în cadrul invaziei lui Vladimir Putin din Ucraina

Autor: Andreea Tobias 16.03.2022

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că spitalele devin o ţintă de război, afirmând că sistemul de sănătate din Ucraina „se clatină pe marginea prăpastiei".

OMS a verificat 43 de atacuri asupra spitalelor şi unităţilor medicale din Ucraina şi 46 din alte părţi ale lumii în alte conflicte - cea mai mare rată de atacuri asupra asistenţei medicale, care sunt ilegale în conformitate cu legislaţia internaţională.

Dr. Mike Ryan, directorul executiv al programului de urgenţe sanitare al OMS, afirmă că atacurile „inacceptabile" asupra asistenţei medicale „devin parte din strategia şi tacticile de război", notează BBC.

„Sistemul de sănătate din Ucraina se clatină pe marginea prăpastiei, se descurcă excepţional de bine, dar trebuie sprijinit, trebuie consolidat, trebuie să i se ofere instrumentele de bază pentru a salva vieţi", spune Mike Ryan.

Conform acestuia, este vorba despre un atac la cel mai elementar dintre drepturile omului şi despre distrugerea speranţei.

Pe lângă spitalele ucrainene, OMS a verificat atacuri în Afganistan, Burkina Faso, Republica Democratică Congo, Libia, Nigeria, Palestina, Sudan şi Siria.