PwC, lichidator al Morărit-Panificaţie Băneasa, a vândut 100 de hectare de teren agricol din judeţul Dâmboviţa cu 1 milion de euro. În cazul acestei tranzacţii, preţul mediu pe hectar este de 10.000 de euro, cu 40% peste media pieţei

Autor: Florentina Niţu 21.03.2022

PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services SPRL, lichi­dator al Morărit-Panificaţie Băneasa SA, a vândut cele 104 hectare de teren agricol deţinute de companie în comuna Dobra, judeţul Dâmboviţa, cu puţin peste 1 milion de euro, con­form informaţiilor oferite ZF.

Morărit-Panificaţie Băneasa SA a cerut dizolvarea şi lichidarea voluntară în luna mai a anului 2021, iar în luna iulie PwC a devenit lichidator.

„Cel mai important activ din patrimoniul societăţii la data preluării mandatului de lichidator îl reprezenta un număr de patru loturi de teren situate în comuna Dobra, judeţul Dâmboviţa, însumând o suprafaţă de 1.042.615 mp (104 hectare – n.red.), valorificat în cadrul unei proceduri publice, competitive, obţinându-se suma de 1.042.615  euro“, a spus pentru ZF Cristian Gavril, director şi lider al departamentului BRS al PwC România.