ZF Live. Dan Zaharia, senior consultant Extind Iaşi: Vedem o presiune pe înregistrările de companii noi din Republica Moldova sau din Ucraina în Iaşi, un lucru pe care nu l-am avut până acum

Autor: Mara Rolea 26.03.2022

„Probabil contractele de muncă se vor transfera pe entităţile din România. Multe companii de IT care au sărit peste România în dorinţa lor de a se duce mai spre est regretă decizia acum.“

Dan Zaharia, senior consul­tant la firma de consultanţă imobiliară Extind Iaşi şi general manager al spa­ţiului de co-working Fab Lab, afirmă că în această perioadă vede o presiune pe înregistrările de companii noi din Republica Moldova sau din Ucraina în Iaşi.

„În momentul ăsta vedem o presiune pe înregistrările de companii noi din Republica Moldova sau din Ucraina în Iaşi, un lucru pe care nu l-am avut până acum. Probabil contractele de muncă se vor transfera pe entitatea din România. Multe companii de IT care au sărit peste România în dorinţa lor de a se duce mai spre est regretă decizia acum şi cred că chiar după aducerea păcii pe meleagurile astea vor rămâne clar şi cu birouri în România, nu doar cu cele din Ucraina“, a declarat Dan Zaharia în cadrul emisiunii de business ZF Live.